Caută
Close this search box.

Peste 20 de filme, înscrise la Gala Premiilor Gopo 2018 din 19 martie

Cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc pe 19 martie, în Bucureşti, şi oficial au intrat în cursa pentru nominalizări 23 de lungmetraje, 12 documentare şi 49 de scurtmetraje lansate în cinematografe sau festivaluri în 2017.

Trofeele Galei Premiilor Gopo. Foto: premiilegopo.ro

Printre filmele eligibile la categoria lungmetraj de ficţiune se regăsesc “Ana, mon amour” (regia Călin Peter Netzer), câştigătorul Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică la Berlinale, “Fixeur” (regia Adrian Sitaru), propunerea României la Premiile Oscar, “Aniversarea” (regia Dan Chişu), “Breaking News” (regia Iulia Rugină), producţii româneşti aflate în fruntea clasamentului în ceea ce priveşte succesul la box-office precum “Octav” (regia Sergiu Ioan Celebidachi), “Ghinionistul” (regia Iura Luncaşu) şi “6,9 pe scara Richter” (regia Nae Caranfil), sau debuturile în lungmetraj “Mariţa” (regia Cristi Iftime), “Un pas în urma serafimilor” (regia Daniel Sandu) şi „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” (regia Emanuel Pârvu).

Cele mai populare documentare româneşti ale anului 2017, “Ţara moartă” (regia Radu Jude), “Planeta Petrila” (regia Andrei Dăscălescu) şi “Ouăle lui Tarzan” (regia Alexandru Solomon) se regăsesc printre cele 12 titluri înscrise la categoria „cel mai bun documentar”, alături de “Eu sunt Hercule” (regia Marius Iacob), “Procesul” (regia Claudiu Mitcu) sau “Lovesc, deci exist” (regia Marius Barna).

Lista filmelor ce concurează pentru „cel mai bun scurtmetraj” cuprinde titluri de ficţiune, documentar şi animaţie, prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional sau internaţional al anului trecut. Dintre cele 49 de titluri înscrise se regăsesc: “O noapte în Tokoriki” (regia Roxana Stroe), “Scris/Nescris” (regia Adrian Silişteanu), “Doamna Ghica” (regia Cătălin Mesaru, Cătălin Moise), “Sechestraţi fără voie” (regia Tudor Botezatu), “No Man’s Land” (regia Marius Olteanu), “Când afară ninge” (regia Conrad Mericoffer), “Sisif 2.0” (regia Toma Peiu, Luiza Pârvu), “Cord” (regia Ioachim Stroe), “Petrecere privată” (regia Octav Chelaru), “Offstage” (regia Andrei Huţuleac).

Nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunţate la finalul lunii februarie.

Juriul din acest an este compus din 11 profesionişti din domeniu: regizorul Igor Cobileanski, actriţa Ana Ciontea, producătoarea Iuliana Târnoveţchi, operatorul Barbu Bălăşoiu, scenograful Radu Corciova, Gabriela Albu (exploatant) şi criticii de film Irina Margareta Nistor, Cătălin Olaru, Cristian Mărculescu, Angelo Mitchievici, Ion Indolean.

După ce juriul va anunţa nominalizările, aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească vor desemna câştigătorii trofeelor Gopo 2018 printr-un sistem de vot asigurat de firma de audit şi consultanţă PwC România.

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediţia a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri