Caută
Close this search box.

Revoluţia fiscală naşte monştri: Salarii mai mici pentru aproape 22.000 de bugetari

Revoluţia fiscală face ca salariile a 22.000 de angajați din ministere să scadă.

salarii

Este anunţul făcut luni de către preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. Sebastian Oprescu spune că vor scădea veniturile funcţionarilor publici din ministere şi a celor din deconcentrate cu până la 40 la sută.

Tăierea salariilor vine ca urmare a trecerii contribuţiei de la angajator la angajat, dar şi ca urmare a aplicării noii legi a salarizării.

Care vor fi cei mai afectaţi salariaţi

Sebastian Oprescu i-a enumerat pe cei mai afectați angajați: de la Ministerul de Externe, Ministerul de Interne și Ministerul Transporturilor. „Toate ministerele!”, a subliniat liderul de sindicat.

„În funcție de procentele pe care le vor pierde, aș putea să identific Ministerul de Externe în capul listei, în sensul că aceștia pierd foarte mult la salariu prin aplicarea legii salarizării și prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat.

Funcționarii publici din conducere, cu toate că se referă și la șeful de birou, șef serviciu, director, director general și așa mai departe, aceștia pierd undeva la 37-38% la sută”, a spus Sebastian Oprescu, citat de digi24.ro.

Sindicalistul a explicat că scăderile de salarii vin „de la limitarea prin grila de salarizare a creșterii salariale”.

„În momentul în care noi nu creștem cu 25% salariile din cauza faptului că această grilă pune un prag superior, automat acei 22,5% ce reprezintă contribuții se iau din netul de astăzi, luându-se din netul de astăzi, acești colegi pierd la salariu.

Nici pe departe o creștere salarială. Sau nici măcar o creștere substanțială, așa cum au anunțat în decursul timpului partidele de la guvernare”, a punctat Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri