Olguța nu se lasă! Pare foarte ciudat chiar și pentru o doamnă care exersează rolul vieții ei: primar într-unul dintre cele mai importante orașe din țară, parlamentar. De fiecare dată aleasă! Adică, oricât de straniu ar părea pentru oamenii cu bun simț, Olguța a fost votată de mulți români, majoritatea pensionari sau oameni săraci. De aici până la o numire politică nu a a fost decât un pas. Iat-o pe duduia olteancă în ditamai Guvernul României, rezistentă precum oțelul la toate cutremurele din PSD.

Neclintită ca o stâncă, ministrul Muncii apare la televizor ca să ne convingă că nu a scăzut nici un salariu de la 1 ianuarie. Mi se pare colosal să minți cu atâta tupeu, fără să clipești. Nu contează cu cât au fost plătiți oamenii pe luna ianuarie, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat, după imensa revoluție concepută de strategii mondiali, Darius Vâlcov și Olguța Vasilescu. În numele programului de guvernare, continui să susții cu vehemență că salariile au rămas aceleași și asistăm la o manipulare internațională, sorosistă împotriva ALDE-PSD. Cam asta a făcut ministrul muncii, aseară, unde pensionarii o ascultau cu sufletul la gură. Jalnic!

După ce ai dat peste cap un întreg sistem național de pensii, contribuții, indemnizații de tot felul, nu numai că te ții de scaunul de ministresă, dar și vrei să arăți cu tot dinadinsul că ai dreptate. Mi-e teamă de măsurile ”menite să reducă decalajul de performanță dintre stat și mediul privat”. Oamenii aceștia confundă afacerile personale – care nu numai că nu au fost subvenționate de stat, dar au și contribuit din greu la susținerea bugetului consolidat – cu incubatoarele lor de partid, dominate de incompetență și hoție.

Ultima veste care dă o lovitură oamenilor cu venituri mici este scoaterea din sistemul de pensii a persoanelor care au cotizat mai puțin de 10 ani. Vorbim de oameni care, momentan, câștigă cu puțin peste 500 de lei pe lună, să nu credeți că e vorba de o mare avere. Ei bine, acești oameni aflați la limita subzistenței, bătrâni și bolnavi cei mai mulți dintre ei, vor rămâne pe drumuri, la mila consiliilor locale care de abia găsesc bani pentru propriile salarii și utilități de ordin administrativ. Văd cum vinde PSD-ul ideea, chiar pe varianta contestatarilor săi: leneșii, indolenții nu vor mai împovăra bugetul alocat pensionarilor. În realitate, ne raportăm la perioada comunistă unde nedreptățile sociale au fost politică de partid. Vă garantez că securiștii și torționarii au cotizațiile plătite la zi. Ei nu mor de foame, copiii lor, care mai sunt în țară, dețin funcții cheie în zona administrației publice și se hrănesc tot din banii statului.

Iată de ce poveștile Olguței mă revoltă, dar mai ales mă înspăimântă. Pensia minină nu e o figură de stil, ci expresia dramatică a săracilor României, executați acum fără milă de PSD.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 4 =