Magnanews.ro continuă seria portretelor eroilor anticomunişti care s-au opus regimului comunist cu preţul vieţii. Astăzi supunem atenţiei câteva poveşti ale partizanilor care au murit în munţii Făgăraşului.

În rezistenţa anticomunistă au fost implicate 64 de localităţi din Ţara Făgăraşului. Mii de oameni au fost persecutaţi, arestaţi şi aruncaţi în beciurile securităţii şi în închisori.
Regimul comunist a aplicat cele mai crunte metode pentru a-şi înmulţi numărul de adepţi. Au fost locuitori care s-au alăturat lor, fiind încântaţi de oferta comuniştilor, locuri de muncă, funcţii, locuinţe şi astfel ajungând până la trădarea sau persecutarea consătenilor. Alţii s-au opus cu înverşunare, ceea ce a dus la bătăi, schingiuiri, tortură fizică şi psihică şi chiar execuţii.
Rezistenţa activă din Munţii Făgăraşului, susţinută de rezistenţa pasivă din sate, a reuşit să atragă atenţia. În Ţara Făgăraşului au fost concentrate trupele armatei şi ale Securităţii pentru a înlătura şi anihila opoziţia locuitorilor. Oamenii zonei urau minciuna, laşitatea şi asuprirea.

Împuşcaţi şi condamnaţi la ani grei de puşcărie

Bazându-se pe credinţa în Dumnezeu, pe adevăr şi cinste, partizanii din Munţii Făgăraşului au reuşit să întârzie cu câţiva ani buni instaurarea ideilor bolşevice în zonă. Elevi, studenţi, susţinuţi atât de reprezentanţi ai intelecutalităţii zonei, cât şi de ţărani s-au opus orbeşte ororilor comunismului.
Lupta lor a durat mai mulţi ani. Pedepsele aplicate de comunişti i-au dus pe toţi aceştia în faţa unei aşa-zisei justiţii comuniste. Pe aceşti tineri i-a putut învinge doar trădarea şi glonţul. 1957 a fost anul în care trei loturi de partizani au fost arestate, judecate şi întemniţate. Şase persoane au fost executate prin împuşcare, iar alte sute condamnate de la 10 ani până la muncă silnică pe viaţă.
Sentinţele aşa-ziselor complete de judecată stipulau în majoritatea cazurilor „crimă de acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist“ sau „crimă de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a RPR“, chiar dacă „încriminaţii“ au oferit doar alimente sau haine luptătorilor din munţi.

Torturaţi în celulele oribile de la Sibiu

Începând din 1954, libertatea de acţiune a tinerilor luptători a fost estompată prin vicleşugurile comuniştilor. Aceştia au recurs la infiltrarea în rândurile rezistenţei a unor persoane care au încercat să le schimbe orientarea.
De multe ori, aceste tactici perverse coroborate cu puterea lor armată au reuşit. Comuniştii, bazându-se pe ideea că luptătorii aşteaptă sprijin din alte ţări, s-au oferit să-i ajute. Astfel, prin intermediul lui Costică Nicolescu, omul care a promis luptătorilor că-i va duce în Grecia, au fost arestaţi: Ion Chiujdea, Victor Metea, Gheorghe Haşu, Laurian Haşu, Ion Novac, Jan Pop, Olimpiu Borzea.
Ceilalţi componenţi ai lotului I au fost prinşi până în aprilie 1957 şi reţinuţi în anchete continue în beciurile securităţii din Braşov. Pentru a obţine informaţiile dorite, luptătorii din munţi au fost terorizaţi în: „Trei Morminte“ şi „Talpa Iadului“, celule reprezentative pentru ororile comuniştilor din Sibiu. A urmat procesul de la Sibiu în care Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Cluj a condamnat 17 tineri curajoşi cu pedepse dure.

Doi partizani loiali

Laurian Haşu şi Remus Sofonea au petrecut cea mai mare parte a timpului împreună în timpul rezistenţei anticomuniste. În data de 9 iunie 1955, Remus Sofonea a fost împuşcat în picior de securişti pe raza satului Viştea de Jos unde aceştia patrulau în acea perioadă. Alături de Remus era Laurian Haşu. Ei se ascundeau într-un lan de grâu când au fost descoperiţi de soţii Şandru din Viştea de Jos. Văzându-l rănit pe Remus, Victor Şandru şi soţia sa le-au adus celor doi tineri alimente şi o pereche de pantaloni. Totodată l-au informat pe Olimpiu Borzea, organizatorul reţelei de sprijin Viştea că cei doi partizani se aflau pe raza satului.
Cei doi partizani acoperiţi cu iarbă au fost aduşi în carul cu bivoli în sat sub ochii poliţiştilor care patrulau prin sat. Remus pierduse mult sânge. Avea dureri foarte mari, iar Olimpiu Borzea avea medicamente să îl trateze, dar ]i trebuia morfină. Am plecat dup[ morfină, dar când s-a ]ntors îl aştepta o imagine de coşmar: Remus era întins pe podea cu pistolul pe piept, mort, iar Laurian Haşu era într-o baltă de sânge cu capul înspre fereastră şi picioarele spre uşă cu un glonte care a intrat prin tâmpla dreaptă şi a ieşit prin partea stângă.
Laurian era într-o stare gravă. Nu mai vorbea şi nu mai avea control asupra capului. Lăsaseră un bilet: „Fraţilor, noi am murit. Am socotit că este mai bine pentru noi, pentru voi şi pentru aceşti oameni care au făcut atâtea sacrificii“. Semnau Leu şi Brâncoveanu. Remus lăsase cu limbă de moarte: „Dacă mor cumva, să mă îngropi haiduceşte în cojoc, sub bolta de viţă“. Dorinţa lui Remus a fost îndeplinită. Olimpiu Borzea l-a înmormântat sub via din curte. „L-am aşezat în groapă, i-am pus o cruce la 30 centimetri sub pământ pentru a nu fi descoperit mormântul de securişti şi l-am acoperit cu pământ. I-am plantat trei smochini şi flori pe mormânt. Deoarece nu mai ajungea în Grecia să vadă smochinii, am adus smochinii la el”, a povestit ulterior Borzea.
Laurian a stat în comă zece zile. După ce s-a întremat, a fost alt om. Urma să plece împreună cu Nelu Novac în 31 iulie 1955, în Grecia cu ajutorul lui Costică Niculescu. După ei urmau Victor Metea, Nică Chiujdea şi Gheorghe Haşu, în 15 august, după care urma să plec eu. Au fost arestaţi toţi prin trucurile Securităţii. Din 31 iulie 1955 până la procesul de la Sibiu din 15 iulie 1957, Laurian Haşu a fost anchetat şi a suportat regimul dur al securiştilor. Laurian Haşu a fost judecat într-un pseudoproces a cărui sentinţă era: „Cu unanimitate de voturi, făcând aplicaţiunea art. 1, lit. C din Decretul 199/1950 îl condamnă la moarte prin împuşcare pe Laurian Haşu, pentru crima de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a RPR“.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 8 =