Caută
Close this search box.

Marea Neagră se tensionează militar. Dispută Rusia – Statele Unite

marea neagră

Marea Neagră se tensionează militar tot mai mult. Zilele trecute, un alt distrugător american s-a alăturat celui deja prezent aici, pentru a da un semnal de securitate statelor NATO riverane. Azi, Rusia a reacţionat dur.

Oficial ucrainean la NATO acuză: Ungaria ajută Rusia să distrugă Alianța din interior

Afirmaţiile SUA, potrivit cărora Rusia îşi sporeşte capacităţile în Marea Neagră, sunt ”clar o minciună”, a declarat marţi un înalt oficial rus. Este vorba despre Evgheni Serebrennikov, vicepreşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei. Declaraţiile au fost făcute pentru agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, via Agerpres.

Marea Neagră, mărul discordiei

În ultimul timp, din partea SUA s-au făcut auzite o serie de acuzaţii la adresa Rusiei, ba vizând întărirea capacităţilor nucleare ruse, ba acum o creştere a prezenţei militare ruse în Marea Neagră.

, a afirmat senatorul rus, potrivit căruia astfel de atacuri reprezintă o încercare de a distrage atenţia de la propria consolidare de forţe şi a prezenţei militare a SUA în zonă. Serebrennikov a afirmat că Washingtonul încearcă ”să folosească această minciună pentru a exercita presiuni politice asupra Rusiei”.

DDG-64 Carney e alături de DDG-71 Ross, în Marea Neagră

Distrugătorul american DDG-64 Carney a intrat duminică în Marea Neagră pentru a se alătura distrugătorului DDG-71Ross. Ambele nave sunt echipate, între altele, cu rachete de croazieră Tomahawk, aminteşte Novosti.

Washingtonul îşi întăreşte prezenţa în Marea Neagră pentru a ”contracara acumularea de forţe de către Rusia în această regiune”, a mai scris agenţia rusă. Moscova trebuie să exprime un protest faţă de consolidarea de forţe maritime americane în apele Mării Negre, a declarat marţi Aleksei Cepa.

Rusia continuă să se agaţe de tratate

Acesta e vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus).

Prezenţa forţelor navale americane este limitată de tratate aferente. Aceasta nu este altceva decât o escaladare a unei situaţii şi aşa complicate în lume.

, a afirmat Cepa, apreciind că aceste acţiuni ale Washingtonului sunt ‘un zdrăngănit de arme’ ce nu va duce la nimic bun în situaţia actuală internaţională.

Monitorizate constant

Totuşi, cele două distrugătoare americane, care se află acum în Marea Neagră, nu reprezintă o ameninţare gravă la adresa Rusiei. Aceasta dispune de un grup de forţe mult mai important în regiune, a declarat marţi pentru RIA Novosti amiralul Vladimir Valuiev, fostul comandant al Flotei Rusiei din Marea Baltică.

Potrivit acestuia, cele două distrugătoare americane se află sub o monitorizare permanentă din partea Rusiei. Navele americane sunt urmărite constant de sistemele de observare ruseşti ”spaţial (satelit), radar (tactic)”. De asemenea, de echipamente situate atât pe nave, cât şi pe submarine, inclusiv pe nave civile, care trec prin zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri