Caută
Close this search box.

Partidul Social Democrat se pregăteşte de noi mutaţii de putere

Partidul Social Democrat

La Partidul Social Democrat a avut loc pentru prima dată un Birou Permanent Naţional. Înainte însă liderul Liviu Dragnea a avut grijă să aibă sub control, pe cât posibil, evoluţiile. Care par să fie tot în favoarea sa, cel puţin pe termen scurt.

A încercat să se sinucidă intrând cu mașina în clădirea Partidului Social Democrat

Codrin Ştefănescu nu ştie de ce a devenit antipatic în Partidul Social Democrat

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, s-a declarat mirat că în ultima perioadă, i-ar fi devenit antipatic preşedintelui partidului, Liviu Dragnea. Ştefănescu a spus că el a rămas acelaşi care i-a stat alături acestuia „în momente foarte grele”.

El a precizat că va candida pentru o funcţie la viitorul Congres PSD. Data acestuia urma să fie stabilită în şedinţa BPN.

Marian Oprişan, lider emergent în Partidul Social Democrat

De când şi-a rezolvat problema cu Dosarul Căprioara, Marian Oprişan este în alonjă în Partidul Social Democrat. Liderul PSD Vrancea a declarat miercuri că va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte la congres.

Aceasta dacă se va impune alegerea unui nou Birou Permanent Naţional. Oprişan a adăugat că a demonstrat întregii naţiuni că nu este vinovat, astfel că poate candida la o funcţie în PSD. Spre deosebire de anul 2015, când avea un dosar.

Partidul Social Democrat va ava congres pe 10 martie

Congresul extraordinar al PSD va avea loc pe 10 martie la Sala Palatului, a declarat miercuri vicepremierul Paul Stănescu. El a precizat că data a fost stabilită în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

S-a decis data congresului. (…) E 10, Sala Palatului. A fost o decizie a noastră, era nevoie.

, a spus Stănescu, citat de Agerpres. El a menţionat că nu va candida la nici o funcţie în partid.

Senatorul Ficăţel nu s-a decis dacă va candida

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, spune că nu s-a decis încă dacă va candida la o funcţie în partid. 99% dintre primarii din Giurgiu, acolo unde a candidat pentru Parlament, îl susţin.

99% din primari au spus să candidez în continuare. (…) Şi din preşedinţii de organizaţii judeţene. Dar până la urmă e decizia mea şi a familiei vizavi de subiectul ăsta dacă îmi mai asum încă un mandat. (…)

Aşa cum v-am spus, este o sarcină extrem de importantă şi, dacă voi considera că încă pot să-i fac faţă, voi candida. Dacă voi considera că trebuie să vină cineva mai tânăr cu o nouă forţă, atunci pentru binele partidului voi sprijini acea persoană. (…)

Viziunea mea şi ceea ce am promis cetăţenilor trebuie să continue – democratizarea partidului, asumarea deciziilor, transparenţa trebuie să continue în partid şi pentru foarte multe acţiuni uite că se întâmplă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri