Caută
Close this search box.

De ce a răbufnit Duckadam pe contul său de socializare

Fostul mare portar Helmuth Duckadam (59 de ani), în prezent președinte de imagine la FCSB, a scris pe contul său de Facebook că n-a primit niciodată această titlul de cetățean de Onoare al Municipiului București, așa cum a anunțat Consiliul General al Capitalei. „În decembrie 2017, toată mass-media anunța că Helmuth Duckadam va primi titlul de Cetățean de onoare al municipiului București. Imediat, au apărut destui contestatari (din invidie, din răutate, ce mai contează). Azi, vreau să-i liniștesc pe toți. Nu am primit acest titlu și nici nu am fost contactat vreodată de cineva în acest sens„, a scris Helmuth Duckadam. După cum se știe, pentru cele patru penalty-uri consecutive apărate în fața Barcelonei, Duckadam a intrat oficial și în Cartea Recordurilor, iar în 2008 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv pentru rolul decisiv avut în câştigarea Cupei Campionilor Europeni de Steaua în 1986. Supranumit ”Eroul de la Sevilla”, Duckadam a evoluat pentru Steaua timp de patru ani, din 1982 până în 1986, când a fost nevoit să se retragă la doar 27 de ani din cauza unei operații suferite la brațul drept, pentru vindecarea unui anevrism. (foto digisport.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri