Caută
Close this search box.

România: zone cu obiective medievale incluse în patrimoniul mondial. Turiştii străini se înghesuie să le vadă

Transilvania, una din cele mai frumoase şi pitoreşti regiuni ale ţării, cu obiective medievale incluse în patrimoniul cultural mondial, atrage din ce în ce mai mulţi străini în circuite turistice. Doar în Braşov, Sibiu sau Cluj, cele mai vizitate judeţe ale regiunii, s-au cazat 410.000 de vizitatori străini în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 21% faţă de perioada similară a anului trecut.

”Pe piaţa europeană, Transilvania este considerată noua Toscana. Are atracţii şi valori ca Toscana Italiei, o zonă cu o frumuseţe indiscutabilă, una dintre cele mai vizitate din Europa, alături de regiunea Provence din Franţa sau Boemia din Cehia. Transilvania a început să fie foarte apreciată de turiştii străini, i s-a dus vestea în Europa. Aproape 75%-80% din turiştii străini pe care îi aducem, germani, francezi, spanioli sau asiatici, aleg circuitele în Transilvania. A crescut aprecierea faţă de Transilvania şi dorinţa de-a vizita această regiune“, spune Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agenţiei Invitation România, una din cele mai importante agenţii de incoming de pe plan local, care aduce anual 10.000 de turişti străini prin circuite culturale şi tematice.

El mai precizează că mitul lui Dracula atrage turişti, care vor să vadă Bran şi Sighişoara, bisericile fortificate, proprietăţile rurale de la Viscri, mai ales că aici are şi prinţul Charles proprietăţi, dar şi fosta capitală culturală Sibiu. ”Acest cocktail atrage din ce în ce mai mulţi străini. Abia acum începem să simţim că avem mai mulţi străini, potenţialul este însă mult mai mare. Dacă am avea o autostradă care să lege Bucureştiul de Braşov, de Cluj-Napoca, Sibiu, o infrastructură rutieră mai dezvoltată, atunci am ajunge şi noi la milioane de turişti precum Toscana“, a mai spus el.

Transilvania atrage străinii prin diverse circuite culturale, ce includ turul bisericilor fortificate, vizită la cetatea din Sighişoara, la Biserica Neagră din Braşov sau la centrul istoric din Sibiu. Biserica fortificată din Prejmer, una din fortificaţiile din Transilvania, construită în 1218 şi inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial, a fost vizitată şi de prinţul Charles. Transilvania oferă turiştilor locuri autentice, cu încărcătură istorică dar şi produse tradiţionale, turiştii putând opta chiar şi pentru o călătorie culinară în această regiune.

Transilvania ar putea să îşi găsească un loc pe harta turistică mondială, la fel ca Toscana, o regiune cu peisaje pitoreşti, istorie, cultură, tradiţii, ce a reuşit să atragă 1,8 milioane de turişti în structurile de cazare doar în 2012. Cei mai mulţi străini ajung în Florenţa, Pisa sau în satul Castiglione della Pescaia, zone cu obiective incluse pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO.

”Cred că putem să facem din Transilvania o Toscana a României, avem peisaje frumoase, dar este nevoie de îmbunătăţirea serviciilor, de oameni pregătiţi în turism. începe să se mişte incomingul şi la noi, avem mult mai multe cereri din partea turiştilor străini care vor să vină în circuite în România.

În Cluj vedem cum a explodat turismul datorită evenimentelor precum Untold, când nu se mai găsesc locuri de cazare în oraş„, este de părere Lucia Morariu, proprietara agenţiei de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una din cele mai mari companii de pe piaţa de profil. Interesul străinilor pentru România se vede de altfel şi în suma cheltuită în ţară.

Străinii au cheltuit în călătoriile efectuate în România 1,7 miliarde de euro în primele nouă luni din acest an, sumă în creştere cu circa 500 de milioane de euro faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele BNR.

Braşov, Sibiu şi Cluj se numără printre cele mai atractive judeţe din Transilvania pentru turiştii străini. Doar în primele nouă luni din acest an în Braşov s-au cazat în unităţile turistice 167.000 de străini, în creştere cu 14% faţă de primele nouă luni de anul trecut, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). în total, în Braşov s-au cazat 950.000 de vizitatori străini şi români în primele trei trimestre din anul acesta, faţă de 825.000 de turişti în perioada similară de anul trecut (plus 14%), arată aceeaşi sursă. Dintre aceştia, doar în Sighişoara au ajuns anul trecut 100.000 de turişti în total.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri