Caută
Close this search box.

Asasinat în serie în București, comis de fiul unui angajat al unei ambasade

asasinat

Un asasinat în serie  s-a petrecut sâmbătă seara în București, comis de fiul unui angajat al unei ambasade.

asasinat
FOTO: ziaruldeiasi.ro

Un cetăţean din Libia şi-a ucis prietena în vârstă de 24 de ani, într-un apartament din Capitală, pisica acesteia, după care a plecat din locuinţă şi a înjunghiat mortal un vecin cu care s-a întâlnit pe scara blocului, pe motiv că a refuzat să îi dea o ţigară.

Surse judiciare au declarat duminică, pentru News.ro, că bărbatul, al cărui tată lucrează în cadrul Ambasadei Libiei la Bucureşti, s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor. El urmează să fie prezentat în instanță cu propunerea de arestare preventivă.

S-ar fi aflat sub influenţa drogurilor

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, locuieşte cu chirie într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei, iar sâmbătă seară el şi-a înjunghiat cu un cuţit iubita, în vârstă de 24 de ani, apoi a plecat din locuinţă.

Surse din rândul anchetatorilor spun că pe scara blocului tânărul s-a întâlnit cu un vecin, căruia i-a cerut o ţigară sau bani pentru ţigări, iar pentru că a refuzat, bărbatul de 64 de ani a fost înjunghiat mortal.

Tânărul a fost imobilizat de către vecinii din bloc, care au chemat Poliţia, la faţa locului ajungând mai multe echipaje.

Conform surselor citate, când au intrat în locuinţa tânărului anchetatorii au descoperit în apartament cadavrul tinerei. Tânărul a fost dus la audieri, unde a refuzat să dea declaraţii. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

Tânărul ar fi consumator de droguri, iar la momentul comiterii crimelor s-ar fi aflat în stare de sevraj.

Un răspuns

  1. Cum se zice? „Dai un ban sa bagi pe dracu in bloc, iar dupa aia ai da si zece mii, dar nu mai poti sa-l scoti”…Sa spuneti Merci ca sunt numai 2 morti, astia( de prin zona) deobicei pun o bomba si pun la pamant tot blocul cu cel putin zeci de morti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri