Caută
Close this search box.

Dinamo s-a răsucit: Florin Bratu, noul antrenor

Ratarea calificării în play-off i-a pecetluit soarta lui Vasile Miriuţă, care nu mai putea rămâne sub nicio formă pe banca lui Dinamo. Contraperformanţa fără precedent a alb-roşiilor a pus lucrurile în mişcare în Ştefan cel Mare, iar oficialii „câinilor roșii” l-au contactat în prima instanță pe Gheorghe Mulţescu (66 de ani), un vechi cunoscător al clubului, atât ca fotbalist, cât și ca antrenor. Totuși, ulterior, șefii din Vitan au decis să renunţe la varianta Mulţescu şi s-au adresat fostului internațional dinamovist Florin Bratu (38 de ani). Oficialii alb-roşiilor l-au sunat duminică pe Mulțescu de ani şi i-au comunicat hotărârea lor de a numi un alt antrenor. Bratu este în clipa de față angajat la Federaţia Română de Fotbal, unde se ocupă de naţionala U18. Fostul atacant din Ştefan cel Mare nu posedă licenţa Pro, absolut necesară pentru a conduce o echipă de Liga I, astfel că va fi nevoie de un alt „principal” în acte, în speță Iulian Mihăescu (55 de ani), antrenor secund al echipei. Duminică seara în jurul orei 21, patronul dinamovist Ionuţ Negoiţă a bătut palma cu Florin Bratu. Dacă nu va mai interveni nimic – ceea ce la Dinamo nu e niciodată sigur -, anunţul oficial va fi făcut în cursul zilei de luni, 28 februarie.  (foto ilfovsport)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri