Caută
Close this search box.

Prinţul Charles s-ar fi convertit la ortodoxie după întâlnirea cu un călugăr român orb de pe Muntele Athos

Printul Charles

Presa britanică a relatat ca Prinţul Charles s-ar fi convertit la ortodoxie datorită prieteniei cu un călugăr român de pe Muntele Athos.

FOTO: wowbiz

„Un gest nu tocmai surprinzător, având în vedere că o parte din Casa Regală a Angliei e legată de ortodoxie prin fire trainice – Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta şi tatăl lui Charles, este grec de religie ortodoxă, iar mama lui, prinţesa Alice, bunica lui Charles, a fost călugăriţă ortodoxă”, potrivit revistei Formula AŞ.

Prima întâlnire dintre Prinţ şi călugărul român

„Era în anul 2000, în a patra zi după Paşte, în miercurea luminată, şi primăvara se iţise deja în Sfântul Munte Athos, îmblânzindu-i priveliştile. Pentru părintele român Dionisie Ignat, întâistătătorul chiliei Colciu, era a nouzeci şi una oară când prăznuia Învierea. (…)

Îşi pierduse lumina ochilor, dar asta îi ascuţise vederea lăuntrică, aşa că era în stare să zărească acum, mai limpede ca niciodată, lumina lui Hristos care vine de dincolo de hotarele acestei lumi. ”

„Părinte, eu am vizitat România şi am rămas impresionat de frumuseţea ei. Am fost în multe ţări în viaţa mea, dar România m-a impresionat cel mai mult. Ştiu însă că, în ciuda acestor mari fru­museţi şi bogăţii, pătura populaţiei de jos nu este mulţumită, ci se află în suferinţă, iar eu sunt hotărât să ajut cum pot, ca poporul român să fie mul­ţumit de viaţa sa”, i-a spus călugărului Prinţul Charles.

FOTO: stirile Kanal D

„Dacă Bunul Părinte ceresc vă va ajuta să vă ţineţi promisiu­nea, vă veţi socoti ca samarinea­nul cel milostiv din Sfânta Evan­ghelie. Ca şi pe acela, vă va răs­plăti Dum­ne­zeu în eternitate”, a spus părintele Dionisie.

Părintele Dionisie Ignat, povăţuitorul Prinţului Charles

„Părinte, eu nu sunt ortodox, dar sunt creştin şi respect cu sfin­ţenie pe Domnul nostru Iisus Hris­tos, Dumnezeul tuturor.

De când am cunoscut Biserica Orto­doxă, sufletul şi inima mea s-au umplut de o mare bucurie, o bu­cu­rie pe care nu am mai avut-o nicicând înainte. Fiindcă sunteţi înaintat cu vârsta, nu am să vă obosesc mult, vreau doar să vă pun câteva între­bări, în taină, în biserică”.

Apoi prinţul şi bătrânul monah s-au retras şi au stat la sfat. Nimeni n-a aflat vreodată ce au vorbit, dar după cum s-a dovedit mai târziu, cei doi s-au legat unul de celălalt pentru tot­deauna.

La plecare, părintele Dionisie Ignat l-a binecuvântat pe prinţ şi a rostit o rugăciune: „Doam­ne, Dumnezeule a toată făptura, binecu­vân­tea­ză-l pe Charles, superior al Marii Britanii, care conduce un popor atât de numeros, cu sănătate şi înţelepciunea Ta, ca să conducă spre pacea a toată lumea, că aşa vom cânta şi noi ca îngerii care au cântat la naşterea Ta: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni binevoire»”.

Moartea Dianei a fost proba de foc

După această întâlnire, Prinţul de Wales a revenit în fiecare an, pentru a se sfătui cu povăţuitorul său, dezvăluie Formula As.

„Dispa­riţia Prinţesei de Wales l-a afectat foarte mult pe Charles. La scurtă vreme după tra­gicul acci­dent de maşină, el a plecat în Mun­tele Athos, iar acolo s-a întâmplat ceva, un eveniment despre care apropiaţii vorbesc doar sub protecţia anoni­matului. Bătrânul Dionisie murise deja, dar mona­hii i-au ali­nat durerea şi l-au ajutat să îşi găsească liniştea. A fost momentul deci­siv al apropierii lui Charles de ortodoxie. Într-o chilie a Mânăstirii Vatopedu, prin­ţul şi stareţul acesteia, E­frem, au stat de vorbă până când durerile inimii s-au topit.

Într-o altă vizită, tot într-o chilie în care erau doar el, sta­reţul Efrem şi Dum­nezeu, Charles, Prinţ de Wales şi moştenitor al Coroa­nei Angliei, va fi trecut la ortodoxie”.  Ştirea nu a fost niciodată confirmată de Prinţul Charles.

Citeşte integral AICI

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri