Caută
Close this search box.

Când am putea redeveni monarhie. Istoricul Marius Oprea este optimist

Istoricul Marius Oprea a depus o plângere la Parchetul General împotriva Republicii România.

monarhie
FOTO: facebook

Oprea susţine că instaurarea Republicii a fost votată în Parlament de muncitori din uzine din lipsa de cvorum, iar abolirea monarhiei s-ar fi facut cu tunurile ațintite spre Palatul Regelui Mihai.

Oprea, convins că judecătorii vor ţine cont de probele aduse.

Istoricul susţine ca în momentul de față este valabilă Constituția din 1923, iar forma de guvernământ pentru țara noastră e monarhia. Oprea a fost audiat, potrivit antena3.ro, fiind convins că judecătorii vor ţine cont de probele aduse.

Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională, organizație non-guvernamentală, a anunţat în aprilie 2017 că va înainta o „acțiune judiciară pentru constatarea nulității absolute a actului de instaurare a formei republicane de guvernământ și pentru restaurarea statului român modern”.

Organizaţiile monarhiste i-au adresat atunci Principesei Margareta o scrisoare deschisă, în care i-au cerut public să-i redea prințului Nicolae titlul de Alteță Regală și Principe al României, repunându-l în linia de succesiune dinastică.

Organizaţii monarhiste cer în justiţie constatarea nulităţii republicii şi reinstaurarea monarhiei

În functie de decizia instanței, mingea va fi trimisă în terenul Parlamentului, conchide istoricul Marius Oprea.

Un răspuns

  1. In sfarsit un act rezonabil, insa simpla intoarcere la Monarhie nu suplineste si asigura nevoile importante ale natiei, Romania are nevoie de o alianta imbatabila, iar aceasta se poate obtine doar prin Monarhie cu aport Englez, la varf…Altfel, se va prelungi perpetuu, starea de fapt, posibil coruptia si jaful vor deveni chiar mai acute…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri