Caută
Close this search box.

Un celebru profesor de neurologie a făcut un anunț-bombă despre Michael Schumacher

După cum se știe – și așa  cum MagnaNews a mai anunțat  -, fostul multiplu campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, a suferit în decembrie 2013 un cumplit accident la schi, în urma căruia s-a ales cu grave leziuni ale creierului. De atunci el a încetat cu viața normală, și-a pierdut starea de luciditate și a trebuit să suporte numeroase operaţii, a stat în comă indusă, a fost dus și internat în mai multe clinici de neurologie, iar în prezent se află acasă, sub supravegherea permanentă a celor mai reputați specialişti.

Practic, domiciliul său a fost transformat într-un uriaș spital, iar pentru a acoperi costurile, familia a vândut multe dintre bunurile sale de valoare. S-au cheltuit, în patru ani, zeci de milioane de euro pentru recuperarea lui Michael Schumacher, însă rezultatele nu au apărut, iar informaţiile privind starea sa reală de sănătate sunt din ce în ce mai reduse.

În pofida acestei situații extrem de triste, un specialist neurolog a oferit chuiar zilele acestea veşti ceva mai optimiste. „Conform unui studiu realizat în Suedia, între 30 şi 40 la sută dintre pacienţi şi-au recăpătat cunoştinţa după circa patru ani. Mulţi revin la viaţă, îşi văd copiii şi nepoţi cum cresc, îşi fac planuri, văd ce se mai întâmplă în familia lor sau în cercul de prieteni”, a declarat profesorul Mark Obermann, directorul Centrului de Neurologie Asklepios și profesor la Universitatea Duisburg-Essen, din Germania, precum și membru a Academiei Americane de Neurologie. (foto focus.de)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri