Caută
Close this search box.

Copilul care și-a donat ziua de naștere celor mai puţin norocoşi

copilul

Asta a făcut Shanti, copilul de opt ani care şi-a donat ziua de naştere unor semeni mai puţin norocoşi.

copilul
FOTO: captură digi24

Petrecerile aniversare caritabile sunt tot mai populare printre adulţi şi au început să fie o variantă preferată şi de copii.

Shanti a împlinit opt ani. În mod surprinzător, de ziua lui nu şi-a dorit cadouri, potrivit digi24.ro. A vrut să se distreze alături de prieteni şi de personajul lui preferat, pokemonul Pikachu. Aşa că părinţii i-au organizat altfel de petrecere.

„Mi-am donat ziua”, spune, mândru, Shanti Chiper.

„Pe lângă faptul că ne jucăm, ne bucurăm alături de prieteni şi de familie, avem şi ocazia să ajutăm, să dăruim”, explică Cristina Chiper, mama lui Shanti.

„Dăruiesc altora, la rândul lor, cum şi ei primesc, dar şi ei trebuie să dea”, arată Shanti care este ideea donării unei zile de naștere.

Care este conceptul proiectului „Dăruieşte ziua ta”

Petrecerea lui Shanti a fost una caritabilă şi a făcut parte din proiectul „Dăruieşte ziua ta”, aflat la a 13-a ediţie. Dintre toţi cei care au ales să îşi doneze ziua de naştere până acum, Shanti este primul copil.

„Acest proiect este dedicat copiilor cu deficienţe, copiilor care au autism, sindrom Down. Toţi invitaţii preschimbă cadoul într-o donaţie. Avem o urnă sigilată. Acolo se fac donaţiile”, explică Andreea Tamaș, inițiator al proiectului caritabil.

„Adică cei care au venit la ziua lui să le dea bani copiilor cu autism ca să le ia medicamente şi să aibă o viaţă ca noi, să o facă normală” – unul dintre micii participanți pare că a înțeles foarte bine conceptul.

„Mie mi se pare foarte important ca toţi copiii să primească acest gen de educaţie, prin care, pe lângă faptul că primesc, şi dăruiesc la rândul lor”, spune Cristina, mama lui Shanti.

Puştii care au participat la aniversarea caritabilă au fost încântaţi de idee şi vor să le propună părinţilor să urmeze exemplul lui Shanti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri