O legendă dragă sufletului românesc povesteşte un episod important din lupta anticorupţie desfăşurată pe meleagurile noastre în Evul Mediu. Pe vremea temutului Ţepeş, un boiernaş (omolog, să zicem, al unui mic întreprinzător din zilele noastre) a abandonat punga cu galbeni în mijlocul drumului şi fix după un an s-a întors s-o recupereze. Era neatinsă. Ce pungă ar mai putea fi lăsată în zilele noastre, nesupravegheată timp de două minute, în mijlocul unui drum, pe DN1 de pildă? Poate punguţa cu doi bani.
Se cuvine însă să observăm o nuanţă. Omul de rând nu fură. Omul de rând găseşte. Sunt mii de lucruri de găsit în ţara noastră, totul e să le găseşti nesupravegheate. Nimeni nu trăieşte în România de azi cu spaima că omul de rând, prin exerciţiul găsitului, ar putea deveni, într-o bună zi, un mare infractor. Nimeni nu crede în pepinierele din care ar putea răsări marii corupţi. Oamenii de rând, norocoşii care găsesc, nu pot ajunge mari corupţi. E greu, în zilele noastre, să mai găseşti pe drum un combinat, vapoare, rafinării, ori, mai ştiu eu, un munte.
Corupţia, spun oamenii legii, este un fenomen greu de stârpit, deoarece are rădăcini adânci. Cât de adânci? Noi privim cu nostalgie spre vremurile lui Ţepeş. Ţepeş însuşi, exasperat la un moment dat de creşterea criminalităţii, o fi privit spre Gelu, Glad şi Menumorut. Ăştia săracii, dau din umeri neputincioşi.
Nu îndrăznesc să merg cu gândul mai departe, ba chiar mi-e mai comod să pasez originile fenomenului, de pildă, în Australia. Acolo, acum sute de mii de ani, un aborigen a găsit în mijlocul drumului o pungă. Şi-a luat-o cu cangur cu tot.
