Caută
Close this search box.

Culmea absurdului: ce interdicții majore ne așteaptă în … farmacii

După inflație, ”revoluție” fiscală, căderea leului și multe alte necazuri, ne mai lipsea și o aberație venită din lumea … farmaciilor. Ca și cum nu ar mai avea sute de alte probleme, românii nu vor mai putea cumpăra din farmacii folii de medicamente sau medicamente la bucată, din cauza ”luptei aprige” împotriva pericolului medicamentelor contrafăcute – de care nu a vorbit, însă, nimeni, până acum.

Așa-numita ”Organizaţie de serializare a medicamentului”  (OSMR) a anuţat, vineri, lansarea sistemului naţional de verificare a medicamentelor, pentru a-i proteja astfel pe pacienţi de riscul de a cumpăra produse contrafăcute. Între condițiile acestui nou ”sistem” de lucru se va număra, însă, și eliminarea fracţiilor din cutiile de medicamente, în pofida faptului – atenție – că acest mod de vânzare a ajutat și ajută milioane de români cu venituri mici.

Procesul de implementare a sistemului se va întinde pe durata unui an, urmând ca acesta să intre în vigoare de acum într-un an, la 9 februarie 2019, conform ”sacrosanctei” legislaţii europene.

Cu această ocazie, preşedintele OSMR, Dan Zaharescu, a explicat că fiecare cutie cu medicamente va avea un cod unic. „În clipa în care medicamentul va fi eliberat farmacistul va verifica seria medicamentului. Dacă medicamentul este valid, va putea fi eliberat, iar dacă se constată că o cutie este contrafăcută, ea va fi pusă în carantină şi se vor lansa nişte alerte la structurile responsabile de siguranţa circulaţiei medicamentelor şi se vor face investigaţiile necesare. Există şi în prezent sisteme de trasabilitate şi de verificare a medicamentelor, dar nu atât de precise cum vor fi cele care vor intra în vigoare”, a spus Zaharescu.

Concomitent, preşedintele OSMR a ținut (neapărat) să sublinieze că nu vor mai putea fi eliberate fracţii din cutiile de medicamente, România fiind, vezi Doamne, o excepţie cu această practică. La sănătatea și la veniturile reduse ale majorității românilor – care nu și pot permite, adesea, să cumpere cutii întregi cu medicamente foarte scumpe – nu se gândește, ca de obicei, nimeni.

” Autorităţile împreună cu producătorii vor trebui să găsească soluţii pentru ca procedurile care vor fi puse în practică să nu îi afecteze pe pacienţi”, a mai spus același Zaharescu. (foto ro.all.biz)

5 răspunsuri

  1. In toate raile civilizate se elibereaza doar cutii cu prospect si data expirarii. Vreti civilizatie ??

  2. Sigur că vrem civilizație. Tot civilizat este și când, la multe farmacii dintre cele mai civilizate, se vinde cutia originală, cu prospect și data expirarii, dar cu numai o folie sau două, pentru că persoana care are nevoie urgentă de acel medicament nu deține toți banii necesari și ar putea fi, de pildă, cineva care muncește fără să fie plătit de firmă, mai multe luni la rând, ori care tocmai a fost disponibilizat deși își făcea datoria etc etc. Sau ar putea fi un bătrân căruia nu îi ajunge, pur și simplu, pensia. Stimată doamnă sau domnișoară, cu ”civilizația” de care vorbiți se poate ajunge la adevărate drame sau tragedii. Sunt Mugur Popovici, vă respect opinia, dar nu o pot împărtăși. Vă învit oricând la o dezbatere pe această tema, la redacție, pe Facebook sau oricum doriți Dvs. Cu stimă.

  3. Mugur Popovici: Articolul dvs reprezinta o informare eronata a populatiei. Serializarea despre care vorbiti nu implica imposibilitatea eliberarii medicamentelor la nivel de folie/unitate terapeutica.
    Daca vreti mai multe detalii, imi puteti scrie pe mail si discutam.

  4. Desfacerea cutiilor de medicamente si vandutul la bucata este o practica intalnita doar in Romania. Unii pacienti doresc 2 cp din medicamentul x, urmatorul pacient NU doreste sa achizitioneze cutia desfacuta. Rezultatul?! Medicamentele ajung intr-un final sa expire iar costurile privind distrugerea expiratelor cade evident tot in sarcina farmaciei. E mult de discutat pe tema asta dar in orice caz desfacerea cutiilor este una din marile aberatii cu care ne confruntam la nivel de farmacie. Daca mai vreti sa stiti si altele puteti sa ma contactati! Zi cu spor!

  5. Daca exista cereri pentru o folie, de ce nu se fac si ambalaje ce contin o singura folie? Stiu ca exemplul este fortat, dar la apa minerala exista ambalaje de 5, 2, 1, 0.5 litri. De ce nu ar fi asa si la medicamente?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri