Caută
Close this search box.

Dodon susţine că Republicii Moldova îi lipseşte un patriot ca Putin

dodon

Republicii Moldova îi lipseşte un patriot precum Vladimir Putin, a declarat Igor Dodon, preşedintele de la Chişinău. Aceasta, în cadrul unui interviu acordat pentru Deutsche Welle. El a adăugat că îl susţine pe Putin în alegerile prezidenţiale din Rusia, relatează Unimedia.info, via Mediafax.

Altă sesizare pentru suspendarea lui Igor Dodon, depusă la Curtea Constituţională

Dodon: Sper că vom colabora la fel

Declaraţiile lui Igor Dodon vin cu trei săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia, iar preşedintele moldovean şi-a reiterat sprijinul faţă de Vladimir Putin.

Nu mi-am ascuns niciodată poziţia. Consider că Vladimir Putin a făcut multe pentru Federaţia Rusă. Republicii Moldova îi lipseşte un astfel de patriot precum Vladimir Putin. De 25-26 de ani noi n-am avut astfel de relaţii cu Federaţia Rusă.

A încercat Voronin să facă ceva, dar nu a fost la fel. Nu vreau să mă implic în procesele interne ale Rusiei, dar consider că victoria lui Putin va fi un pas bun de a restabili situaţia atât în interiorul Federaţiei, cât şi în relaţiile externe ale acesteia.

M-am întâlnit de multe ori cu Vladimir Putin şi sper că după alegeri vom colabora la fel ca înainte.

, a declarat preşedintele Republicii Moldova. Dodon a vorbit şi despre declaraţiile simbolice de unire cu România semnate de peste 50 de localităţi din Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri