Caută
Close this search box.

Eurovisionul la Salina Turda: Elena Gheorghe şi Ad Libitum Voices, vedetele semifinalei

Elena Gheorghe şi Ad Libitum Voices susţin recitalurile semifinalei Eurovision România care va avea loc duminică, în Salina Turda, potrivit unui comunicat al Televiziunii publice, organizatoarea evenmentului.

Show-ul este transmis live la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi pe TVR+.

Televiziunea Română realizează „o premieră în istoria concursului internaţional Eurovision – semifinala din această duminică va avea loc în Salina Turda, la o adâncime de 90 de metri”, precizează.

Artiştii vor urca pe scena amplasată în mina Rudolf, într-un decor natural grandios, care măsoară 42 de metri înălţime, 50 de metri lăţime şi 80 de metri lungime.

Pentru organizatori, instalarea a peste 20 de tone de echipamente în subteran a presupus un efort logistic uriaş. Mai mult de 13 km de cabluri electrice, fibră optică, triax şi de comunicaţii au fost desfăşuraţi pe un traseu de aproximativ 500 de metri. Timp de şapte zile, elementele de scenotehnică şi aparatura au fost coborâte în vatra minei de sare prin vechiul puţ de extracţie, sâmbătă urmând să aibă loc primele repetiţii.

Telespectatorii vor afla, duminică, cei trei câştigători ai semifinalei de la Salina Turda din show-ul prezentat de Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu. Cei doi artişti vor fi susţinuţi, din Camera Verde, de Loredana Corchiş, realizator TVR Cluj, care va transmite emoţiile concurenţilor şi primele impresii la cald.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri