Nume cu rezonanță din teatrul contemporan. Dialog pe “covorul roşu “cu regizorul Cristian Ioan

Cristian Ioan este un nume cunoscut în teatrul contemporan. Ca regizor a montat multe piese de teatru, acoperind o paletă largă de genuri, numele lui a aparut pe afişele care anunţau spectacole pe scenele din Târgu Mureş, Braşov, Oradea, Iaşi, Arad, Bacău, Târgu Jiu, Satu-Mare, Piteşti, a colindat şi ţara în lung şi în lat cu spectacolele lui  dar şi Europa, punând în scenă spectacole la Paris, Bonn, Viena, Nitra.

Absolvent al I.A.T.C. „I.L.Caragiale” promoţia 1975 şi-a început cariera ca regizor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Anul trecut a colaborat cu teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti şi la cea mai recentă premieră şi-a primit spectatorii, ca pe vedetele de la Cannes, cu covorul roşu la intrare, trataţi cu şampanie în foaier, o interesantă mobilizare de forţe pentru că a dorit să creeze o atmosferă demnă de un eveniment deosebit.

Acompaniat de un quartet de coarde, publicul a fost actor, adică a participat la realizarea spectacolului şi, aşa cum mărturiseşte, şugubăţ Cristian Ioan „ s-a jucat mult prin sală şi cu sala, au fost puşi la treabă, ”folosiţi” ca interpreţi în spectacolul “Nunta lui Figaro”. O mise en scène somputoasă a încântat pe toţi participanţii.

Nu e la prima încercare de acest gen, e o continuare a unui stil în a pune în scenă un text clasic, pentru că, se bucură să-şi amintească  cu detalii de spectacolul „Leonce și Lena” când spectatorii „formau” curtea regelui, deveniseră curteni ad-hoc, cu ei discuta monarhul, lor le adresa întrebări şi, pe reacţia lor se bazau actorii în momentele în care Regele vorbea din loja oficială.

– Leonce îl fugărea pe Valerio printre rândurile de spectatori – unde acesta găsea ascunziş, toată construcția spectacolului se lega de reacţia spectatorilor, de altfel, jumătate de spectacol se juca prin sală iar restul la „buza” scenei.
Am iubit (și îl iubesc încă, fiindcă se mai joacă !) acest spectacol pentru limpezimea adevărurilor teatrale la care am ajuns în timpul repetițiilor împreună cu trupa Teatrului Alexandru Davila din Pitești, a rarissimei disponibilități ludice obținute și a performanțelor de excepție ale actorilor realizate din deplina libertate a relațiilor și legilor scenice. Acest spectacol se joacă întotdeauna cu o mare bucurie, ca un imens dar făcut artiștilor și publicului de minunatul text poetic și filozofic al lui Georg Buchner.

Revenind la montarea lui Figaro , am reuşit să facem sala să cânte împreună cu artiștii arii cunoscute din opera lui Mozart – muzica lui am folosit-o, am introdus și un personaj – W.A. Mozart însuşi în spectacol, am distribuit în rol o actriță care știa să cânte bine la violoncel.

– Am văzut fotografiile spectacolului “Nunta lui Figaro”. Era un lac în decor. Cum ai rezolvat „prezenţa” lacului pe scenă? Pânză pictată sau design cu efecte prin computer?

– Lacul era adevărat, contesa se descălța și îşi răcorea picioarele în apa lui, Suzanne îi aduna din apă bijuteriile aruncate, aveam și rățuște pe lac … trase cu cheia, iar Marceline se trântea de-a dreptul în lac… pentru a se sinucide! A fost o montare complicată, o adaptare îndrăzneaţă a textului original.

– Cristian Ioan eşti în lumea teatrului de aproape o jumatate de secol! Sună impresionant cifra, îţi cunosc CV-ul şi, cum am fost şi colegi la I.A.T.C “I.L.Caragiale” în perioada când erai student la actorie, clasa maestrului Octavian Cotescu, mă bucur să constat că ţi-ai construit, de-a lungul timpului, o carieră interesantă în care regăsim numeroase spectacole de referinţă. Dar, în anul care abia a început  în  2018 ce ai de gând  să faci? Ai proiecte pe masa de lucru?

– Bună întrebare ! Am primit propuneri de la trei teatre. Aştept să se materializeze …

– De obicei, într-un dialog colegial, fie el şi la distanţă, eu la Bucureşti, tu la Târgu Mureş, discuţia tinde sa ia o întorsătură pozitivă ,concentrându-se mai mult spre lucrurile bune, despre cele grele, hai sa nu spun rele  vorbim mai puţin…  Ce ar fi de comentat despre lumea teatrului, azi? Poţi privi în urmă cu mândrie, poţi privi înainte cu detaşarea pe care ţi-o oferă experienţa, deci, ai cuvântul …

– Problema teatrelor din România în clipa de față se leagă şi de atitudinea directorilor de teatre românești faţă de repertoriu, faţă de colectivul de actori, faţă de regizori dar mă abţin să fac vreo comparaţie, de genul : cum era în anii ’ 70 sau, mai aproape , acum 25 de ani…Şi afirmaţia dar şi reţinerea vin, „privind din interior” fenomenul, am fost 14 ani directorul Teatrului de Nord din Satu Mare, apoi un an la Teatrul de Stat (pe atunci) din Oradea şi opt ani de zile directorul Teatrului Naţional din Târgu-Mureş.

În 2007 teatrul făcea opt turnee internaţionale, Franţa, Spania, Italia, Germania, Portugalia erau destinaţii predilecte , am ajuns cu trupa până în insula Reunion .Foarte multe proiecte, succes şi aplauze, ecouri la superlativ venite din partea unor Personalităţi care nu se sfiau să-şi scrie opiniile în presa vremii. Şi a fost… odată ca niciodată acum …doar un deceniu, dacă privim calendarul ! Dar nu aş „glosa” mai mult pe marginea acestei analize …

– Atunci, revenim la ultimul text pus în scenă de tine, care a fost …

– Partea doua de la “Run for your wife” a lui Ray Cooney, se numește “Caught in the net” la Brașov, Târgu Jiu, Turda o comedie absolut nebună , scrisă excelent ! Am facut acest text în serie…

– Te-ai indragostit de comediile absurde !

– Nuu… nu neaparat ! Aşa s-a nimerit anul trecut – ceva mai înainte pusesem în scenă Shakespeare şi Pirandello ! Actorilor li se pune întrebarea, ce regizor preferă, acum o să mă întrebi, ce actori prefer?

– Poate, mai degrabă, aş fi curioasă să ştiu ce mişcare teatrală preferi! Te simţi aprope de un anume curent teatral?

– Eu ți-aș răspunde la această întrebare cam așa …Curentul teatral care m-a atras și de care mă simt cel mai aproape este adevărul ! Una dintre cele mai bune scene făcute de mine într-un spectacol ( “Petru – sau petele din soare” – piesă de Vlad Zograffi) se desfășura între doi actori care vorbeau despre viață și adevăr pe o scenă goală – dar aşa de intens era construită relația dintre ei, încât parcă vibra aerul , podeaua scenei devenea fierbinte … Spectacolul a fost prezentat la București ca spectacol de gală al Festivalului Național de Teatru .

– Când alegi o piesă te gândeşti că decizia e influenţată de „comanda”care vine din partea unei conduceri de teatru sau…

– De obicei îmi impun alegerea dar se întâmplă să accept nevoile teatrului respectiv,nu pot să omit dorinţa lor de a își umple sălile cu spectatori.

– Le numeşti nevoi ? Adică, planul financiar, succesul de casă?

– Da, fiindcă au de realizat un număr de spectator, un număr de bilete vândute și o sumă de bani de încasat la final de lună.Anul trecut – de exemplu – a fost un an cu bugete mici pentru teatre din cauza măririi salariilor și au avut nevoie de public cât mai numeros.

– Apare o problemă …ideal ar fi să se împletească fanteziile artistice ale regizorului cu dorințele spectatorului dar …

-Foarte des lucrurile nu stau așa, asistăm la multe ”nenorociri” și experimente eșuate la public dar, practica ne demonstrează că se mai găsesc și susținători, ale acestor …. ciudățenii.

– Dacă schimbăm rolurile şi eşti tu reporter, ce întrebare ai pune, pentru final interlocutorului ?

– Frumoasa încercare ! Te-aş întreba dacă eşti mulţumit de ceea ce se întâmplă astăzi în teatrul românesc .

– Raspuns – Nu. Cum nu sunt mulţumit de ceea ce se întâmplă în toată cultura românească – pornind de la sub-finanţare – ca semn al lipsei de interes a diriguitorilor de azi în raport cu fenomenul denumit cultura. Oricum, e valabila şi varianta reciprocităţii – aceeaşi cantitate de respect o port şi o exprim si eu!

Cristian Ioan – regizor

1969 – 1972 Student la I.A.T.C – I.L. Caragiale, Secţia regie teatru, clasa Radu Penciulescu. 1972 – 1975 clasa de actorie Octavian Cotescu.

1975 – 1986 Actor la teatrul Naţional Târgu-Mureş;1986 – 1987 Regizor la Teatrul Naţional Târgu- Mureş;1987 – 2000 Director general şi regizor la Teatrul de Nord Satu Mare;1993 – 1994 Director general al Teatrului de Stat Oradea (simultan cu Satu Mare);2000 – 2008 Director general al Teatrului Național Târgu Mureș; 2008 – 2013 Regizor al Teatrului Național Târgu Mureș.

2013 – până în prezent Liber profesionist

1987 Premiul pentru regie la Festivalul Teatrului pentru Tineret pentru spectacolul PITICUL DIN GRĂDINA DE VARĂ de D.R.Popescu.

1994 Premiul pentru regie la Festivalul Internațional ”Teatru-Imagine” pentru spectacolul ”Trilogia vilegiaturii” de Carlo Goldoni.

2002 Laureat al Festivalului de Comedie – București, pentru spectacolul ”Conu Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale

1990 Membru UNITER; 1991 Premiu pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internaţional de Teatru Ujgorod – Ucraina pentru spectacolul ”Piticul din grădina de vară” de D.R. Popescu.

1992 Iniţiator al Festivalului “Teatru Imagine”, primul festival internațional de

teatru din Romania post 1989 – ajuns la a VIII-a ediţie

1993- Membru INFORMAL EUROPEAN THEATRE MEETING şi participări la Open Forum-urile din Stokholm, Viena, Bruxelles, Sevilla, Bergen, Budapesta, Sofia, Lisabona, Helsinki, Cardiff, Barcelona, Paris, Madrid. 1993.

Spectacole montate în strainătate: Bruxelles (Belgia), Nitra, Presov (Slovacia), Bonn (Germania), Viena (Austria) Paris (Franța) 1993 Membru al delegaţiei României în schimbul de experienţă managerial –cultural din Anglia, la invitaţia Guvernului Marii Britanii;

1995 Membru în juriul Festivalului “Theatre European Region” Hradec Kralove –Republica Cehă;1995 Membru în juriu la festivalul Internaţional de Teatru Aarhus – Danemarca;1995 Stagiu de o lună – specializare în manageriat cultural la Bruxelles.1996 Iniţiator şi fondator al Fundaţiei “Teatru Imagine”;1996 Membru în juriu la Festivalul Internaţional “Teatro Umbria” – Perugia, Italia;1998 Stagiu de o lună la Paris la invitaţia Ministerului Culturii francez și Maison;des Cultures du Monde – în domeniul managementului cultural.

2001 Profesor la Universitatea de Artă Teatrală Târgu-Mureş

2004 – Decorat de Președintele României cu Ordinul ”MERITUL CULTURAL IN RANG DE CAVALER”

Interviu realizat de Ileana Perneș-Dănălache