Caută
Close this search box.

O altă demisie de notoritate din Administrația Trump. Implicarea rușilor în campania electorală, departe de final

Ancheta privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială din 2016 şi o eventuală conspiraţie americano-rusă pentru favorizarea lui Trump se pare că este cauza demisiei lui Rachel Brand, proaspata demisionară din sistemul de justiție american.

Rachel Brand, „numărul trei” din Departamentul de Justiţie al SUA, a demisionat la doar nouă luni după preluarea mandatului, transmite AFP, care citează un comunicat de vineri al instituţiei menţionate. „Ştiu că ea va lipsi întregului minister, dar o felicităm cu toţii pentru această nouă oportunitate în sectorul privat”, a comentat ministrul de resort Jeff Sessions, citat în comunicatul care a confirmat o informaţie a New York Times (NYT), conform Agerpres.

Plecarea lui Rachel Brand, specialistă în dreptul securităţii naţionale, intervine într-un moment în care sunt în creştere atacurile preşedintelui Donald Trump şi ale parlamentarilor republicani la adresa procurorului special Robert Mueller, însărcinat cu ancheta privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială din 2016 şi o eventuală conspiraţie americano-rusă pentru favorizarea miliardarului, scrie AFP. Jurista de 44 de ani se găsea în poziţia de a trebui eventual să supervizeze această anchetă în cazul în care „numărul doi” din Departamentul de Justiţie, Rod Rosenstein, ar fi demis de preşedintele Trump. Parlamentarii democraţi se tem într-adevăr că Trump ar putea lua această decizie după ce liderul de la Casa Albă a declasificat o notă redactată de un parlamentar republican foarte critică la adresa FBI şi a Departamentului de Justiţie pe subiectul afacerii ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri