Caută
Close this search box.

O pasarelă a căzut pe linia ferată la Ploiești. Traficul a fost reluat pentru locomotivele Diesel

Circulaţia feroviară a fost reluată, cu locomotive Diesel, şi pe firul II Ploieşti Vest – Ploieşti Sud şi pe liniile 3-4-5 din staţia Ploieşti Vest, începând cu ora 12:40, informează CFR SA, după ce ore întregi a fost întreruptă. Numai norocul a făcut ca acest eveniment să nu fie însoțit de o tragedie.

„Echipele feroviare acţionează în continuare pe firul I pentru scoaterea părţilor deja tăiate din pasarelă, după care personalul de la SC Electrificare va interveni pentru reparaţii la instalaţiile de alimentare cu energie electrică. Operaţiunile de debitare şi înlăturare a elementelor metalice desprinse din componenţa pasarelei s-au finalizat pe firul II”, se menţionează în comunicat.

La ora 12:00, CFR SA redeschisese firul II pe distanţa Brazi – Ploieşti Vest – Buda pentru circulaţia cu locomotive Diesel a trenurilor, a anunțat Agerpres.

Traficul feroviar prin staţia Ploieşti Vest a fost oprit miercuri dimineaţa din cauza prăbuşirii pe calea ferată a unei pasarele metalice prin care trecea o conductă de apă a oraşului. În urma prăbuşirii pasarelei peste cele 5 linii din staţia CF Ploieşti Vest au fost rupte şi firele de contact, care asigurau alimentarea cu energie electrică a locomotivelor.
Între staţiile Ploieşti Sud-Buda călătorii au fost transbordaţi cu autocare puse la dispoziţie de CFR SA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri