Caută
Close this search box.

Poliția cere cu insistență inculparea și trimiterea în judecată a premierului

Pare incredibil, dar poliția poate să ceară incriminarea sau chiar arestarea premierului său, adică a omului care coordonează întreaga activitate a poliției, a șefilor poliției și a ministrulu de interne. După aproape doi ani de anchetă, poliţia israeliană a recomandat marţi inculparea pentru corupţie a premierului Benjamin Netanyahu, conform AFP şi DPA. Decizia de începere a urmăririi penale îi revine procurorului general Avichai Mandelbilt. AFP precizează că acesta s-ar putea pronunţa abia după câteva săptămâni sau luni.
„Poliţia a conchis că există suficiente dovezi împotriva prim-ministrului pentru a-l inculpa pentru primire de mită, fraudă şi abuz de încredere”, se arată într-un comunicat al poliţiei. Potrivit acuzaţiilor, prezentate de DPA, Netanyahu, soţia sa, Sara, şi fiul său, Yair au primit cadouri, în condiţii în care reprezentau o mită, din partea unor miliardari. Israelianul Arnon Milchan, producător la Hollywood, şi australianul James Packer i-au oferit trabucuri, şampanie şi bijuterii în valoare de circa un milion de shekeli (peste 280.000 de dolari), iar Netanyahu le-a acceptat. Într-un alt caz, susţine poliţia, premierul a negociat o prezentare favorabilă în presă cu proprietarul ziarului israelian Yediot Aharonot.
Imediat după comunicatul poliției, premierul Benjamin Netanyahu a negat din nou acuzaţiile, într-o alocuţiune televizată, arătând că acestea „nu vor duce la nimic” şi că „nu au nicio valoare juridică într-o ţară democratică”. El a insistat că doar procurorul general poate hotărî dacă le dă curs. În timpul anchetei, premierul a repetat că „nu se va întâmpla nimic fiindcă nu s-a întâmplat nimic”, reaminteşte AFP. (foto telegrafonline.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri