Joi și vineri, la Constanța, specialiști din pediatrie și-au dat întâlnire pentru a analiza sănătatea copilului în cadrul unei conferințe, organizată sub egida Universității Ovidius din Constanța.

Foto: Pexels

”Obezitatea reprezinta cea mai frecventă tulburare de nutritiție întâlnită în rândul copiilor și adolescenților, fiind din ce în ce mai des prezentă în rândul populației de vârstă pediatrică, fiind considerata boala secolului XXI. În cadrul Spitalului Clinic Judetean “Sf. Apostol Andrei”, Constanța, Secția Pediatrie, Compartimentul Diabet si Boli Nutritie în anul 2017 au fost evaluați pentru obezitate în vederea consilierii de nutriție 378 de pacienți, dintre care la 208 pacienti s-a efectuat test de toleranță orala la glucoza și s-a constatat insulino-rezistența. În anul 2017 au fost diagnosticați 26 de pacienți cu Diabet zaharat tip 1, iar 3 pacienți cu Diabet zaharat tip 2. Numai în ultimii 5 ani au fost diagnosticați cu Diabet zaharat de tip 2 un număr de 10 pacienți. Prevenția obezității reprezintă o problema de sănătate publică la nivel mondial, deoarece excesul de greutate si obezitatea au un impact important asupra sănătătii, atât pe termen scurt, cât ți pe termen lung”, declară conf.dr. Cristina Maria Mihai, șef de sectie Pediatrie – Spitalul Județean de Urgență ”Sf.Ap.Andrei” Constanța.

Tema conferintei -„Rolul nutritiei și activității fizice în menținerea stării de sănătate a copilului”- este de mare actualitate și de interes pentru diferite specialități care contribuie la asistența medicală și educarea copilului (medici din domeniul pediatriei, medici de familie, medici de medicina sportiva, kinetoterapeuți, profesori de educație fizica).

Stilul modern de viață se caracterizează prin tendința la sedentarism

Tema este importantă deoarece stilul modern de viață se asociaza cu o alimentatie nesanatoasa: aport caloric crescut; cantitate crescuta de grasimi animale; exces de sare, conservanti, stabilizatori; excesul alimentelor procesate in defavoarea celor naturale; metode gastrotehnice necorespuzatoare. Pe de alta parte stilul modern de viata se caracterizează prin tendința la sedentarism. Alimentația necorespunzătoare și activitatea fizică redusă se asociază cu creșterea îngrijorătoare a unor boli cronice (boli cardiovasculare, obezitate, diabet zaharat, boli maligne s.a). Deși majoritatea acestor boli devin evidente la vârsta de adult, debutul real se produce în copilarie. Intervenția precoce, prin corectarea stilului de viata poate să contribuie decisiv la preveniraea sau amânarea debutului acestor boli cronice, oferind șansa copilului pentru un start sanatos în viata.

Conferința de la Constanța este primul eveniment din cadrul Caravanei Naționale, care are drept țintă conștientizarea că sănătatea copilului depinde necondiționat de activitate fizică și nutriție. Evenimentul este organizat de Events Partners&More, iar următoarele acțiuni, pe tot parcursul anului 2018, se vor defășura în Iași, Timișoara, Craiova, Cluj Napoca, Pitești, București, Oradea, Brașov. Detalii referitoarea la program și orașele implicate se găsesc pe www.preventiesirecuperare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =