Caută
Close this search box.

Vlad Cosma ar fi plecat din ţară. Pe 19 februarie ar trebui să-şi afle sentinţa

vlad cosma

Vlad Cosma este citat marţi, 13 februarie, la DNA Ploieşti, într-un dosar instrumentat de procurorii de la Ploieşti. Surse apropiate fostului deputat susţin că acesta nu s-ar afla în ţară.

vlad cosma

Vlad Cosma este aşteptat, marţi 13 februarie, la sediul DNA din Ploieşti, unde este citat ca martor într-un nou dosar. Deocamdată, procurorii ploieşteni nu vor să ofere informaţii cu privire la obiectul cauzei în care fostul deputat va trebui să depună mărturie şi nici ce persoane mai sunt implicate.

În Ploieşti, există informaţii cu privire la faptul că Vlad Cosma nu s-ar afla pe teritoriul României, motiv pentru care marţi este posibil să nu se prezinte la Parchet, potrivit adevarul.ro.

Vlad Cosma şi tatăl său, Mircea Cosma, aşteaptă sentinţa

DNA a dat, luni 12 februarie, publicităţii un comunicat de presă în care informează că are în lucru un dosar de şantaj care vizează membrii familiei Cosma, dar şi apropiaţi ai acestora. Dosarul a fost deschis după ce în spaţiul public au apărut mai multe înregistrări audio catalogate drept ”montaje, colaje”, despre care DNA susţine că au menirea de a compromite procurorii.

Vlad Cosma şi tatăl său, Mircea Cosma, aşteaptă sentinţa finală într-un dosar de corupţie care se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.  Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare, iar fiul său, la cinci ani de închisoare.

Următorul termen, posibil cel în care instanţa de cinci judecători de la ÎCCJ va da sentinţa în cauză, este programat pe 19 februarie.

 

2 răspunsuri

  1. Bandit este, dar daca a tulit-o, macar este un bandit destept…macar cat se va putea, nu e o garantie ca nu va fi returnat, oriunde s-ar duce…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri