Oamenii săraci nu caută definiţii ale sărăciei. Ei caută mai degrabă un portmoneu pierdut pe stradă (pentru a-l preda sectoristului şi a încasa astfel o binemeritată recompensă) sau un loc de muncă. Definiţii ale sărăciei încearcă să dea mai ales oamenii care au un statut social şi un standard de viaţă cel puţin mulţumitoare, dar nu exagerate.

Oamenii bogaţi se hazardează şi ei, din când în când, la câte o definiţie timidă. Problema cu dânşii este că, neexersând-o un timp suficient, confundă sărăcia veritabilă cu tot felul de lucruri care le trec lor prin cap. Aşa se face că, uneori, la capătul unor bune intenţii, susţinute însă de o teorie doldora de erori, filantropii calcă în străchinile relaţiilor sociale. Un miliardar impresionat neplăcut de calitatea slabă a garderobei unui ins sărac i-a dăruit cu maximă generozitate o superbă colecţie de ace pentru cravată. Săracul respectiv nu poseda nicio cravată, dar în orice garderobă trebuie să porneşti de la ceva.

Săracul este la început, aşa cum scrie prin studii, persoana lipsită o perioadă îndelungată de resurse necesare traiului. Ah, studiile, minunată invenţie! Când ai o nelămurire, deschizi fişierul la pagina şaptezeci şi te lămureşti. Milioane de săraci ar trebui să-şi procure strategia ştiinţifică de combatere a sărăciei, elaborată la nivel naţional de către savanţi, şi să se pună serios cu burta pe carte pentru a şi-o însuşi. În loc de asta, ei ce fac? Ne-o spun tot studiile: ei se lasă cuprinşi de apatie, aşteptând ca altcineva (guvern, investitori, fundaţii, oameni de ştiinţă) să le rezolve problemele. Păi nu merge aşa…

Autorii de studii nu-i înfierează pe săraci. Îi tratează ca pe-o specie ciudată, faţă de care nu ştii cum să te comporţi: s-o studiezi, să te fereşti de dânsa sau s-o compătimeşti? Autorii de studii sunt de acord, în general, că viaţa de sărac prezintă unele dezavantaje.

Un american mi s-a plâns odată că americanii admiră şi detestă în acelaşi timp capacitatea europenilor de-a lua viaţa uşor, de-a o privi dinspre celălalt capăt, unde se pune preţ mai mare pe un chiolhan cu amicii decât pe-o afacere reuşită. De fapt, el se plângea mai mult de o lipsă de consecvenţă, ba chiar de ipocrizie din partea noastră. Râdem de americani că vor să vadă mai mult, să câştige mai mult, să aibă mai mult, trecând pe lângă detaliile frumoase ale vieţii. “Voi faceţi bancuri cu noi, americanii, care am inventat un traseu rapid de vizitare a Luvrului, pe scurtături. Dar sunteţi aşa deştepţi, cum vă lăudaţi, de ce câştigaţi aşa de puţin?”