Caută
Close this search box.

Alimente din import, făcute din ingrediente ieftine pentru ţările din Est. Parlamentul European a recunoscut

Alimente din import, cu acelaşi ambalaj, dar preparate cu ingrediente ieftine special pentru ţările din Est. Parlamentul European a recunoscut oficial că există un dublu standard în ţările Uniunii Europene.

FOTO: ziarulunirea.ro

Parlamentarii admit într-un raport că anumite produse, deşi au acelaşi ambalaj şi acelaşi ingrediente înscrise, au în realitate compoziţii diferite. Documentul ar trebui să fie gata până la sfârşitul acestui an şi ar putea să le impună producătorilor să recunoască diferenţele.

Listă neagră cu producătorii care practică dublul standard

Raluca Daneş, avocat Tribuna Consumatorilor: “Comercianţii vor fi obligaţi să anunţe faptul că acelaşi produs va avea o compoziţie diferită în ţări diferite. În al doilea rând, crearea unei liste negre pe care să fie incluşi toţi producătorii care practică dublul standard”.

În raport, parlamentarii europeni au detaliat modurile în care marile companii şi-au vândut produsele, cu acelaşi ambalajat, dar conţinut diferit, în funcţie de ţară. De multe ori, erau schimbate aromele şi chiar ingredintul principal sau gramajul. Au fost cazuri în care iniţial, pe piaţă a apărut un produs cu o calitatea superioară, iar pe parcus producătorii au schimbat reţeta şi au introdus ingrediente mai ieftine.

Pro TV, în emisiunea “România, te iubesc”, a demonstrat încă de anul trecut, prin teste de laborator, toate aceste discrepanţe între Est şi Vest.

După campania Ştirilor ProTv, şi Ministerul Agriculturii a făcut teste. Din 29 de produse comparate, 9 prezentau o calitate mai slabă, faţă de cele din Franţa sau Germania. După ce şi alte ţări din estul Europei au acuzat marii producători că folosesc ingrediente mai ieftine pentru noi, Parlamentul European a făcut verificări şi acum a elaborat un raport.

“Vorbim de un raport făcut de Parlamentul European, cel mai probabil raportul va fi finalizat spre sfârşitul anului”, spune Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC.

În acest document, parlamentarii europeni admit pentru prima dată existenţa unui dublu standard şi cer schimbări legislative.

Chiar mâine, la Comisia Europeană se va discuta problema dublului standard. La discuţii participă şi reprezentanţi ai României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri