Caută
Close this search box.

Anchetă DNA la Primăria Capitalei. Firea reacţionează, acuzând opoziţia

Primăria capitalei, în centrul unui nou scandal, după ce DNA a început verificare unor achiziţii făcute de Poliţia Locală Bucureşti.

DNA ar verifica şi felul în care s-a desfașurat examenul pentru ocuparea funcției de director în cadrul Direcției de Siguranță și Ordine Publică publică din cadrul Poliției, anunţă consilierul municipal Ciprian Ciucu (PNL).

Primăria Capitalei, mai precis Poliția Locală București, face obiectul unei anchete declanșate de procurorii DNA, care vor să afle cum au fost achiziţionate 30 de autoturisme Duster sau utilajul de topit zăpadă.

Consilierul PNL Ciprian Ciucu face mai multe dezvăluiri pe pagina sa de Facebook:

DNA a ajuns la Primăria Capitalei

Cum Poliția Locală a Municipiului București este o direcție în cadrul PMB, da, putem spune că este la PMB, scrie Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.

E vorba despre câteva achiziții și despre cum s-a desfașurat “examenul” pentru ocuparea funcției de director în cadrul Direcției de Siguranță și Ordine Publică din cadrul Poliției. Câteva informații extra:

Poliția Locală a Mun. București este condusă de un om de casă al lui Florentin Pandele, Ștefan Văsîi, adus de la Poliția locală a Mun. Voluntari. A fost transferat în Primărie la Corpul de Control al Primarului după care la Poliție și a dat și el un “examen”. Bine, acest Văsâi nu ar trece un examen de limba română dacă a fi pe bune.

În legătură cu examenul despre care se interesează DNA, e ca la proști. Proști rău! Unul dintre concurenți, Toma Nistor, apropiat de Văsîi, a scris corect subiectele din plicul celălalt, cel care nu a fost desfacut! Concurentul care a pierdut a făcut contestație, examenul nu s-a mai concretizat, dar Nistor e în poliție, numit temporar.

Despre cele 12 mașini de topit zăpadă. La poliție e doar una, dar trebuie să înțelegem contextul general. Mașinile astea sunt luate de la același furnizor de către mai multe instituții din subordinea PMB. Li s-a cerut directorilor să le cumpere (și asta duce către vârful PMB) și, cu toate că au cam aceleași capacități, prețurile variază destul de mult, de ordinul ecilor de mii de euro. Aici au încălcat și Hotărârea CGMB care conține strategia pe salubritate în care se spune clar că obligativitatea achizitionării acestor utilaje este a operatorului de salubritate.

Astfel de examene s-au tot dat la PMB de când Gabriela Firea este Primar. Au fost aduși sute de oameni din Ilfov (unde Firea este președinte PSD) și Voluntari și a fost mărita și schema de personal ca să-i încapă pe toți. Pe banii noștri (…)

Firea acuză opoziţia

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a susținut că a aflat această informație de la Ciprian Ciucu, consilierul PNL, precizând – cu „asta se ocupă opoziția”.

„Am aflat azi dimineață de la o postare a unui consilier general PNL, pentru că cu asta se ocupă de fapt opoziția, USR și PNL. (…) Foarte interesant că acest document a ajuns la un consilier general PNL. După cum știți și PNL și USR în Consiliul General se opun tuturor proiectelor benefice pentru București. Au votat împotriva construirii Spitalului Metropolitan. În schimb, se ocupă cu delațiuni, cu plângeri, cu sesizări. (…) Noi primim săptămânal cel puțin două adrese din partea acestei instituții sau din partea altor instituții care se ocupă cu verificarea diverselor situații și noi am răspuns prompt tuturor întrebărilor. (…) Nu a venit acum, pentru că a anunțat dl Ciucu de la PNL că a venit în sfârșit DNA la Primăria Capitalei. Și săptămâna trecută a venit de la DNA Ploiești o adresa prin care ni se solicitau detalii și documente pentru o achiziție de acum patru, cinci ani pentru materiale sportive. Eu le-am cerut colegilor să răspundă prompt acestor solicitări, care vin din partea DNA sau din partea altor instituții. Nu am ce să ascund și nu apăr pe nimeni.”, a spus Gabriela Firea, citată de Stiripesurese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri