Caută
Close this search box.

Antrenorul Simonei Halep cere o modificare majoră a regulamentului în tenis

După ce a dominat categoric, ani de-a rândul, tenisul feminin mondial, Serena Williams, revenită în competiţie după o pauză de 14 luni, a fost învinsă în două seturi, 6-3, 6-4, de sora sa mai mare, Venus Williams, într-o partidă din (doar) turul al treilea al turneului WTA de la Indian Wells (SUA). În acest context, australianul Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep (locul 1 WTA), este nemulţumit de faptul că meciul dintre surorile Williams s-a jucat atât de devreme în competiţie. El solicită chiar o schimbare majoră a regulamentului WTA, prin care jucătoarele care revin în circuit după ce au născut să nu-şi piardă statutul de cap de serie, conform telekomsport.ro.                                                                              „Acest meci nu ar fi trebuit să aibă loc în turul III! Serena, ca de altfel toate mamele, ar trebui să fie protejate de WTA. Femeile nu ar trebui să fie penalizate prin a începe de la 0 după ce dau naştere. E o regulă identică precum cea de la masculin, când un jucător se accidentează şi stă pe bară 12 luni. Să-ţi întemeiezi o familie este cel mai frumos cadou din lume. WTA ar trebui să aibă grijă de sportivele sale după ce acest lucru se întâmplă. Jucătoarele care revin în circuit după o astfel de absenţă ar trebui să-şi poată proteja statutul de cap de serie la tragerile la sorţi ale turneelor”, a afirmat cu hotărâre Darren Cahill. (foto GSP)

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri