Caută
Close this search box.

Din România misterelor: Un bărbat viu, declarat mort, a pierdut procesul prin care solicita anularea decesului

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat mort dintr-o eroare a autorităților, în anul 2016, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului.

Motivarea instanței a fost că a formulat prea târziu calea de atac, la aproximativ doi ani de la pronunţarea decesului, iar solicitarea i-a fost respinsă ca inadmisibilă din punct de vedere procedural.

„În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară”, a declarat bărbatul, citat de Agerpres.

Constantin Reliu a plecat în 1992 la muncă în Turcia, ultima dată vizitându-şi familia în anul 1999. Din cauza neînţelegerilor din familie, el susţine că a rupt legătura cu rudele şi s-a stabilit în Turcia. În anul 2013, fiindcă nu mai primise nicio veste de la bărbat, soţia a solicitat în instanţă declararea decesului acestuia, ceea ce s-a întâmplat în anul 2016.

La începutul acestui an, Reliu a fost depistat de autorităţile din Turcia având documentele de şedere expirate, motiv pentru care a fost expulzat, iar la sosirea în ţară a aflat că este declarat decedat.

Bărbatul spune că doreşte să se reîntoarcă în Turcia, unde pretinde că are o firmă, dar pentru a-şi redobândi identitatea, trebuie să se adreseze din nou instanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri