Caută
Close this search box.

Casa lui Vasile Alecsandri din Bacău, la un pas de prăbuşire. S-a furat din ea tot ce s-a putut

Casa Vasile Alecsandri din municipiul Bacău se află în stare avansată de degradare.

FOTO: rfi.ro

Clădirea ce datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost inclusă în grupa A pe Lista Monumentelor Istorice, în anul 1980, dar acum e în pericol de prăbuşire.

Ascunsă printre blocuri, la doi paşi de Casa de Cultură din centrul oraşului Bacău, Casa Vasile Alecsandri arată dezolant: tencuiala a căzut de pe cea mai mare parte a clădirii, coloanele de susţinere de la intrarea în imobil atârnă sinistru de câteva sârme, geamurile casei sunt sparte, iar interiorul este plin de moloz, resturi de materiale de construcţii şi alte gunoaie.

Proprietarul încearcă să demonstreze că imobilul nu i-a aparţinut lui Alecsandri

De-a lungul timpului, casa a fost incendiată şi din ea s-a furat cam tot ce se putea fura, inclusiv cărămizile.

Casa Vasile Alecsandri a intrat în anul 2000 în proprietatea privată a unui om de afaceri, Mario Maggi. Acesta încearcă să demonstreze că imobilul nu i-a aparţinut de fapt marelui poet şi deci nu are nevoie de protecţie legală din partea statului, potrivit rfi.ro.

Unii oameni de cultură din plan local îl acuză pe Mario Maggi că a lăsat Casa Vasile Alecsandri să se degradeze de la sine, pentru a cere acum scoaterea imobilului de pe Lista Monumentelor Istorice. Scopul afaceristului ar fi acela de a demola într-un final imobilul şi de a folosi terenul de sub el, acuză apărătorii clădirii de patrimoniu.

Istoria casei este neclară: unii spun că imobilul nu i-a aparţinut lui Vasile Alecsandri, ci unui anume Alecsandru şi că totul a fost de fapt o greşeală de traducere.

Valoarea casei este şi ea neclară. Proprietarul ar fi încercat s-o vândă statului acum câţiva ani, pentru suma de 145.000 de euro, în timp ce unii experţi o evaluează la cel puţin câteva sute de mii.

O evaluare certă e greu de făcut însă, în condiţiile în care casa arată acum ca după război.

5 răspunsuri

  1. Ce pacat ca nu avem grija de valorile noastre! Ce tara este asta, care nu are grija de valorile sale???

  2. Am mai lăsat comentariu dar a dispărut.Spuneam ca autoritățile locale sunt de rahat.

  3. Scuze, dar aici, ca in multe alte instante esti vina OAMENILOR si apoi a autorittilor. Intr-o societate normala nu trebuie sa le explici oamenilor ca o casa nelocuita nu trebuie jefuita ca, mai mult o casa de patrimoniu trebuie protejata de INTREAGA comunitate. Sunt lucruri de bun simt.
    Asa ca hai sa nu ne mai miram ca suntem unde suntem, ca ne conduc cei care ne conduc si sa luam in pana mea taurul de coarne si sa incercam sa schimbam fiecare in bine mediul in care traim.
    PS: si nu doar dand like si share pe fb

  4. Asa se poarta la noi sa se arunce pisica dintr-o parte in alta si,in jurul nostru, totul se prabuseste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri