Caută
Close this search box.

Un pugilist cunoscut a murit la spital în urma unui KO

Tragediile sportului continuă fără oprire: boxerul canadian David Whittom a încetat din viaţă, la aproape zece luni după ultimul său meci, la finalul căruia a intrat în comă, a anunţat partenera sa pe reţelele de socializare, informează presa din Canada.
Whittom, în vârstă de 39 ani, a fost făcut KO, anul trecut pe 27 mai, în ultima repriză (a 10-a) a meciului cu Gary Kopas, contând pentru titlul de campion al Canadei la categoria grea-uşoară, precizează Journal de Quebec pe pagina sa electronică. La două ore după încheierea luptei, boxerul a fost internat în spital, în urma unei hemoragii cerebrale. Plasat în comă artificială imediat după operaţia destinată reducerii hematomului, pugilistul a decedat, iată, după aproape 10 luni în care, practic, doar a supraviețuit legat de aparate și inconștient. Devenit profesionist în 2004, David Whittom a disputat 37 de meciuri, înregistrând 12 victorii, 24 de înfrângeri şi un egal. El a luptat, între alţii, împotriva canadianului Adonis Stevenson, actualul campion mondial WBC la categoria semigrea, şi a românului Adrian Diaconu, ambii învingându-l la puncte. (foto radiocanada.ca)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri