Caută
Close this search box.

După iarna de săptămâna trecută, vin inundațiile în 11 județe

Din păcate, nu am scăpat de problemele meteo și/sau hidrologice, chiar dacă am trecut peste un episod de iarnă extrem de severă, părând că totul reintră în normal. Dimpotrivă. Urmează zile foarte grele pentru mari părți ale țării. Hidrologii au instituit duminică un Cod galben de inundaţii, valabil de luni de la ora 12:00 până miercuri la ora 18:00, pe râurile din judeţele Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Constanţa, Buzău şi Tulcea. Este vorba de intervalul 26.03.2018 ora 12:00 – 28.03.2018 ora 18:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Băbeni (judeţele: Vâlcea, Olt şi Dolj), Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman), Neajlov (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu), Buzău – afluenţi bazin mijlociu (judeţul Buzău), râurile mici din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).                                                                                       Atenție: ca de fiecare dată, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor amintite mai sus. (foto b1.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri