Caută
Close this search box.

Selecționata Under 19, ”mândria” FRF, a capotat lamentabil la Ploiești

Ceea ce nimeni nu credea, iată că s-a produs. Mult invocata și mult lăudata Selecţionată Under 19 a României, port-stindardul ”mandatului Burleanu” la Federația Română de Fotbal (FRF), a ratat lamentabil calificarea la Campionatul European de fotbal din 2018, marţi seara, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, după ce a fost învinsă de Ucraina cu scorul de 2-1 (0-0), în chiar ultimul meci din Grupa a 4-a a turului de elită.
Tinerii tricolori, antrenaţi de Adrian Boingiu, aveau nevoie de numai un egal pentru a ajunge la turneul final, dar au scăpat printre degete calificarea, primind gol în modul cel mai stupid, în prelungiri. Olimpiu Moruţan a reuşit să deschidă scorul 77, dar şi-a scos în mod pueril tricoul pentru a sărbători reuşita şi a primit al doilea cartonaş galben lăsându-şi echipa în inferioritate numerică.
România nu a făcut altceva în continuare decât să se apere şi să tragă de timp, iar Ucraina a restabilit egalitatea prin fundaşul Aleksandr Safronov (84), care a sancţionat o ieşire hazardată a portarului Andrei Vlad. Oaspeţii au înscris golul victoriei în min. 90+2, prin Valeri Bondar, care a înscris extrem de simplu, la o fază în care apărarea echipei României a fost din nou – pentru a câta oară – surprinsă total.
Aceeași ”Selecționată de vis” care învinsese Serbia cu 4-0 şi Suedia cu 2-1 a terminat meciul în nouă jucători, Robert Neciu fiind eliminat şi el pentru al doilea cartonaş galben (90+5).
România: Daniel Vlad – Denis Haruţ, Vladimir Screciu, Marco Dulca, Robert Neciu – Tudor Băluţă, Rareş Ştefan Lazăr (George Cristian Merloi, 88) – Olimpiu Moruţan, Vlad Dragomir (căpitan), Alexandru Măţan (Claudiu Micovschi, 63) – Andrei Sîntean (Robert Moldoveanu, 72).
În celălalt meci al grupei, Serbia a învins Suedia cu 3-2, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea. Ucraina a ocupat primul loc în clasamentul final, cu 7 puncte, urmată de România, 6 puncte, Serbia, 3 puncte, Suedia, 1 punct. (foto digisport.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri