Caută
Close this search box.

SRI a publicat Protocolul de cooperare cu Parchetul General, condus de Kovesi. DOCUMENT

SRI a dat publicităţii protocolul de cooperare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încheiat în 2009.

FOTO: digi24.ro

Documentul are 18 pagini, potrivit digi24.ro şi prevede că „părţile cooperează, potrivit competențelor şi atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările Ia adresa securității naționale şi a altor infracțiuni grave, potrivit legii. (…)

În situațiile în care anumite informații, documente sau materiale clasificate au o utilitate probatorie determinantă pentru soluționarea unor cauze, fiind necesară introducerea lor în dosarele penale, Parchetul va solicita în scris și în mod argumentat declasificarea acestora, urmând ca la nivelul conducerii Serviciului să se adopte decizii în sprijinul acestor solicitari, în condiții care să prevină și să înlăture orice riscuri care privesc protecția metodelor și mijloacelor de activități de informații ori alte interese legitime privind realizarea securității naționale”.

Găsiţi documentul declasificat AICI

Colaborare SRI – DNA

„Serviciul va transmite Parchetului datele și informațiile obținute cu privire la inițierea și organizarea unor acțiuni de intimidare sau amenințare, vizând integralitatea fizică a magistraților și a familiilor lor”, se precizează la categoria Reguli Speciale.

În ceea ce privește soluționarea propunerilor formulate de către serviciu, se precizează, potrivit protv.ro.

„În situațiile în care se impune desfășurarea și a altor activități decât cele autorizate prin mandatul anterior. Serviciul poate propune, în scris și motivat, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, completarea mandatului potrivit nevoilor impuse de evoluția amenințărilor ce constituie temeiul legal al acesteia.

Adresa cu propuneri de prelungire a mandatului se prezintă Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu cel puțin 48 de ore înainte de expirarea termenului de valabilitate a mandatului sau prelungirii anterioare.”

 

Interceptări

„Se poate solicita Serviciului, prin unitatea specializată, respectiv prin direcțiile județene de informații, efectuarea unor verificări tehnice cu privire la identitatea titularului postului telefonic propus a fi interceptat, starea de funcționare a postului, precum și la existența condițiilor tehnice necesare ducerii la îndeplinire a prevederilor autorizației. La solicitare, Serviciul va efectua verificări în evidențele specifice a unor date apărute în procesul de realizare a interceptărilor, efectuate în baza actelor de autorizare.”

Înregistrările rezultate din punerea în executare a autorizațiilor sau ordonanțelor cu titlu provizoriu (…) sunt neclasificate. Parchetul sau parchetele teritoriale pot solicita, în scris, Serviciului stabilirea istoricului poziției geografice și caracteristicile tehnice (IMSI, IMEI) ale terminalului mobil, în condițiile legii”.

„În condițiile legii, Serviciul acordă sprijin tenic pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor ce revin DNA, structura centrală. Sprijinul tehnic constă în transmiterea semnalulu, managementul și întreținerea echipamentelor de transmitere a semnalului, de la centrele de interceptare ale Serviciului spre spațiile destinate Direcției. Receptarea semnalului și transcrierea conținutului comunicațiilor interceptate se efectuează de sătre direcție. Rețelele LAN aferente spațiilor destinate beneficiarului vor fi implementate de către Serviciu, cu suportarea cheltuielilor de către Direcție.”

Supravegherea operativă:

„Supravegherea operativă și investigația informativă se organizează și se execută de Serviciu, numai prin intermediul ofițerilor de legătură și a structurilor specializate, la solicitarea scrisă a Parchetului.

Solicitarea de realizare a unei acțiuni de supraveghere operativă se transmite celor în drept să o aprobe cu cel puțin 48 de ore înainte de declanșarea acesteia, timp necesar organizării în mod consiprat a dispozitivelor. Termenul de angajare a supravegherii operative este de 24 de ore.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri