Poarta spitalului

Am văzut, recent, o ştire care vorbea de asediul romilor asupra unui spital de urgenţă. De obicei mă lasă rece ştirile „frivole” de televiziune, care abundă în informaţie ieftină. Totuşi, de această dată, am privit cu atenţie nişte bieţi oameni, romi într-adevăr, care voiau să recupereze cadavrul unei rude decedate în spital. De aici, nu este deloc greu să-ţi imaginezi ce s-a întâmplat. În mod curent, lucrurile stau cam aşa: îţi moare cineva drag, important pentru tine, te duci la morgă ca să-i ridici trupul neînsufleţit, însă te izbeşti de indiferenţa şi impertinenţa angajaţilor. Başca dacă îndrăzneşti să pui o întrebare, aşa amărât şi năpăstuit cum te afli în clipa aceea, ţi se răspunde fie răstit, fie din vârful buzelor. Altfel nu se poate, probabil din cauză că este singurul loc din spital unde nu se prea dă şpagă. Ei bine, uneori vin şi oameni care ajung la capătul răbdărilor, ripostând ca atare. Inconvenabil şi impardonabil pentru cei câţiva nesimţiţi, plătiţi din bugetul satului, care fac iute apel la civilizaţie, la normalitate şi cheamă televiziunea.

Departe de mine de a fi partizana scandalurilor, însă lipsa de amabilitate are şi ea o limită. Vremea omeniei a trecut dincolo de poarta spitalului. Începe cu unii taximetrişti care practică tarife fabuloase şi profită de neatenţia bolnavilor. Apoi, cu micii comercianţii care vând flori, cd-uri (pentru copierea imaginilor de la tomograf), diverse băuturi şi alimente la preţuri incredibil de mari. Nici cafea nu-ţi mai vine să bei într-un spital că poţi s-o cumperi de la Hilton, cu aceiaşi bani. Şi încă nu am terminat. Ajungem la portar, mai nou angajat al unei firme private de pază. Ca să vă explic mai bine, spitalul dă bani grei pe an, pentru a asigura protecţia anagajaţilor, a bolnavilor şi a tuturor bunurilor din instituţia respectivă. Contracte care se prelungesc an după an, probabil pe criteriul profesionalismului. În regim privat sau nu, portarul permite accesul la orice oră din zi sau noapte în unitatea sanitară contra unei sume modice de bani.

Deocamdată ne oprim la poarta spitalului, altfel ar fi nevoie de asediul unui întreg popor ca să linşeze corupţia din sănătate.