Un nou atac armat a îngrozit Europa și întreaga lume. Cel puțin trei persoane au fost rănite grav miercuri seară în capitala Austriei, Viena, informează presa internațională. Un bărbat care nu a fost prins a atacat brusc cu un cuțit mai mulți trecători, din motive care nu se cunosc. Un bărbat și două femei cu vârste între 40-50 de ani au suferit răni grave și au fost spitalizate. Agresiunea, ale cărei circumstanţe exacte şi mobil rămân de precizat, s-a produs  în apropierea unei staţii de metrou din cartierul Leopoldstadt (doi) al capitalei Austriei, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, citată de agenţia APA.
Căutările sunt în curs pentru a-l găsi pe agresor, care, din păcate, a reuşit să fugă. Persoanele rănite, un cuplu şi fata lor adultă, au fost transportate imediat la spital.          “O jumătate de oră mai târziu a vut un al doilea atac, la Praterstern, unde o persoană a fost grav rănită, viaţa fiindu-i pusă în pericol. Nu ştim în ce măsură există o legătură între cele două agresiuni, iar motivele rămân neclare”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției. Un bărbat, cetățean afgan, a fost arestat ulterior, în legătură cel de-al doilea atac, dar nu sunt disponibile alte detalii, iar legăturile între înjunghieri rămân neclare, conform purtătorului de cuvânt.                                                                                                    Viena nu s-a confruntat cu atacuri mortale din partea militanţilor islamişti, aşa cum s-a întâmplat în Paris, Berlin şi Bruxelles, începând din 2015. (foto blacknews.ro)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =