Caută
Close this search box.

Dragnea îi avertizează dur pe noii vicepreşedinţi ai PSD

Liviu Dragnea, liderul PSD, a transmis noilor vicepreşedinţi, tocmai aleşi la Congresul PSD de sâmbătă, că au voie să iasă din linia partidului.

După cum s-a văzut deja, linia prtidului este cea trasata de Liviu Dragnea.

Dragnea le-a atras atenţia membrilor Biroului Permanent să nu-şi folosească funcţia pentru proiectele personale.

„Vă sugerez să comunicaţi tot mai aplicat şi atunci când comunicaţi să spuneţi lucruri şi să nu mai avem situaţii în partid când colegi din conducere au considerat că poziţiile pe care le-au câştigat în urma unor alegeri sau numiri au însemnat de fapt nişte oportunităţi pentru proiecte personale de imagine”, a spus Liviu Dragnea, citat de Digi24.

„Pentru vicepreşedinţii regionali, toţi trebuie să înţelegeţi că membrii de partid în acele regiuni aşteaptă de la dvs sprijin, implicare mai mare nu numai pentru judeţele din care faceţi parte, aşteaptă de la dvs să nu aveţi altă atitudine decât atitudine de colegi, să ne ajutaţi şi pe cei care suntem în Parlament, şi pe cei care sunt în Guvern, ca în judeţele din regiunea fiecăruia dintre dvs ceea ce adoptăm în Parlament, ceea ce aprobă Guvernul să fie comunicat pentru opinia publică din fiecare judeţ.

Trebuie să înţelegeţi că nu este o bătălie foarte simplă, este o bătălie între comunicarea corectă pe care vrem şi trebuie să o facem noi şi barajul de comunicare care va fi ridicat mereu de către adversarii noştri”, a adăugat președintele PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri