Caută
Close this search box.

Dragnea reacționează după dezvăluirea că este anchetat în Brazilia pentru spălare de bani

RISE Project scria azi că atât acest site, cât şi Folha de São Paolo, una dintre cele mai mari publicații din Brazilia, deţin informaţia că autoritățile din Brazilia au în desfășurare o anchetă legată de Liviu Dragnea. Liderul PSD reacţionează.

Conform RISE Project, Dragnea, este anchetat în Brazilia pentru spălare de bani.
„M-au prins când vindeam portocale pe plajă”, a spus Liviu Dragnea, citat de Digi24, după ce a fost întrebat de jurnaliști despre dezvăluirile făcute de RISE Project, potrivit cărora este suspectat că ar fi folosit bani proveniți din afaceri corupte din România la achiziția de proprietăți pe plaja din Cumbuco, la 30 de kilometri de Fortaleza, capitala statului Ceara.

De altfel, în tot timpul în care jurnaliștii i-au adresat întrebări pe acest subiect, liderul PSD a râs sau a zâmbit larg.

Întrebat totuși despre casa de avocatură din Portugalia care îl reprezintă în Brazilia, Dragnea a spus că preferă „să discutăm despre congres”.

În plus, el nu a recunoscut că a cumpărat o vilă de lux, dotată cu teren de tenis și piscină pe malul oceanului Atlantic, alintată „Casa Grande” și ce ar fi fost vizitată de Liviu Dragnea și anturajul său.

„E cu totul întâmplătoare (dezvăluirea), azi înainte de congres”, a mai spus el.

În legătură cu barul “Laranja Mecanica” (Portocala Mecanică), ce ar fi unul preferat de el, Liviu Dragnea a negat că a fost acolo. „Nu am fost, dacă e cazul mă duc”.

De asemenea, despre Mugurel Gheorghiaș – fost coleg de facultate și anchetat în același caz – președintele PSD a declarat că „îi cunosc tot neamul”.

„Înțeleg că e o disperare și au reăîncălzit ciorba asta, au reîncălzit-o, eu n-o mănânc (…) Amestecăm congresul cu ciorba, cu portocalele”, a mai declarat Dragnea.

Procurorul federal, Carlos Wagner Barbosa Guimarães, a declarat ieri, conform RISE Project, că atât Dragnea cât și Mugurel Gheorghiaș sunt suspecți într-un caz de spălare de bani în Brazilia.

Brazilienii au inițiat ancheta după ce procurorii din România au luat legătura cu ei, în iulie anul trecut. Domnul Barbosa Guimarães a declarat că încearcă să determine dacă Liviu Dragnea a folosit “portocale” ca să spele bani și să achiziționeze proprietăți în Brazilia. În portugheză, laranja, adică portocala, este termenul care desemnează interpușii, persoane băgate la înaintare de politicieni corupți sau criminali pentru a-și ascunde implicarea în diverse afaceri.

Ironic, unul dintre barurile preferate de Dragnea și apropiații săi în Brazilia se numește chiar “Laranja Mecanica” (Portocala Mecanică), numit după distopia scrisă în 1962 de Anthony Burgess și ecranizată ulterior de Stanley Kubrik. Pe scurt, Burgess descrie în cartea sa o bandă criminală care sfidează ordinea socială, violează și rupe în bătaie cetățeni nevinovați.

Cererea de asistență judiciară a venit, conform procurorului federal, pe 25 iulie 2017, din partea Ministerului Public și a Poliției din România. Ea a fost procesată de Departamentul pentru Recuperarea Prejudiciilor și Cooperare Internațională care face parte din Ministerul Justiției din Brazilia și a fost trimisă mai departe către Parchetul din statul Ceara. Reamintim că investițiile românilor se află în localitatea Cumbuco, pe malul oceanului Atlantic, în nord estul Braziliei.

CITESTE TOT ARTICOLUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri