Caută
Close this search box.

După premierul May, şi Rex Tillerson acuză Rusia de atac împotriva spionului Serghei Skripal

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a acuzat Rusia în urma atacului cu o neurotoxină asupra spionului rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, care a avut loc în Marea Britanie.

Tillerson a numit Kremlinul „o forţă iresponsabilă şi o sursă de instabilitate în lume”, scrie Politico, pelut de News.ro.

Tillerson a spus că Statele Unite vor fi „solidare” cu Marea Britanie şi vor coordona răspunsul la atac.

Tillerson, vorbind cu reporterii în timpul unei călătorii în Africa, a spus că atacul a fost „un act cu adevărat impertinent”. La acel moment, Tillerson a spus că nu este clar dacă guvernul rus se află în spatele atacului sau dacă este vorba de altcineva. Secretarul de stat a precizat că ar fi aproape peste puterea sa de înţelegere că ar putea un stat să facă un asemenea pas care are potenţialul de a răni multe persoane.

Dar într-un comunicat făcut public în aceeaşi zi, Tillerson a spus că Statele Unite au „încredere totală” în concluzia la care au ajuns britanicii, care au spus că Rusia este „probabil responsabilă”.

„Nu există niciodată o justificare pentru acest tip de atac, să încerci să ucizi un cetăţean aflat pe teritoriul unui stat suveran şi suntem revoltaţi că Rusia pare să arate din nou un asemenea comportament. De la Ucraina la Siria şi acum Marea Britanie, Rusia continuă să fie o forţă iresponsabilă şi o sursă de instabilitate în lume, acţionând cu sfidare faţă de suveranitatea altor state şi faţă de vieţile cetăţenilor”, a spus Tillerson.

El a adăugat: „Suntem de acord că cei responsabili, atât cei care au comis crima, dar şi cei care au ordonat-o, trebuie să suporte consecinţe serioase. Suntem solidari cu aliaţii noştri din Marea Britanie şi vom continua să ne coordonăm îndeaproape răspunsurile”.

Cel puţin două persoane, fostul spion rus Sergei Skripal şi fiica sa Yulia, au ajuns în stare critică la spital după ce au fost în contact cu neurotoxina.

Decizia lui Tillerson de a avea un discurs mai dur decât Casa Albă arată din nou lipsa de coordonare a administraţiei Trump în ceea ce priveşte politica externă, comentează Politico. Aceste diferenţe au fost în special vizibile atunci când a venit vorba despre Rusia, Donald Trump abţinându-se să critice direct guvernul de la Moscova.

Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders a spus că administraţia Trump „condamnă” atacul din Regatul Unit, dar nu a învinuit Rusia.

Rusia respinge acuzaţiile

Ministerul rus de externe a respins luni acuzaţiile premierului britanic Theresa May privind otrăvirea fostului spion Serghei Skripal, informează agenţiile ruse de presă, conform DPA şi AFP, preluate de Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, a declarat că „este un spectacol de circ în parlamentul britanic”.

May informase Parlamentul de la Londra că este „foarte probabil” ca Rusia să se afle în spatele atacului cu un agent neurotoxic împotriva lui Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia. Potrivit premierului, este vorba de o substanţă de uz militar de tipul cunoscut sub numele de Noviciok („novicele”, în rusă – n. red.). Ea a dat Moscovei termen până marţi seara pentru a oferi explicaţii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Fostul spion rus şi fiica sa, găsiţi în stare de inconştienţă la Salisbury, pe 4 martie, sunt spitalizaţi şi în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri