Caută
Close this search box.

Florin Călinescu, viaţa de dincolo de scenă. Şi-a pierdut părinţii, soţia şi unul dintre copii în doar câţiva ani

Florin Căinescu, unul din cei mai indrăgiţi oameni de televiziune din România, este o persoanaă cu adevărat sensibilă şi, în ciuda sarcasmului său caracteristic, juratul show-ului de talente este de multe ori copleit de emoţii. Nu puţine au fost momentele în care Călinescu nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile, în direct.

Asa s-a intamplat si in editia de vinerie a emisiunii, atunci cand omul de televiziune a ramas impresionat de o fetita – Amelia Uzun si mama ei, Ana Cernicova, si au interpretat impreuna „Once upon a Deceqmber”.”In general, sunt rezistent si pot sa domin. Am vazut multe, am trait multe. Am intotdeauna o teama, o teama continua, de cand fac aceasta meserie, de momentele pe care nu pot sa…”, a incercat, cu greu, juratul sa isi exprime trairile.

Din 2005 si pana acum, Florin Calinescu a fost greu incercat de soarta. Sotia lui a murit de cancer, la varsta de 47 de ani, chiar de ziua ei de nastere.Cativa ani mai tarziu, parintii lui s-au stins din viata unul dupa altul, tot de cancer, iar apoi, o alta tragedie avea sa se produca, atunci cand Calinescu si-a pierdut unul din fii.

Florin Calinescu a rupt tacerea si a vorbit despre presupusul conflict pe care l-ar fi avut cu Cosmin Olaroiu. A tunat si a fulgerat! Florin Calinescu a postat pe pagina personala de Facebook un mesaj prin intermediul caruia neaga zvonurile potrivit carora ar fi fost batut de Cosmin Olaroiu.

”Vad ca reluati la nesfarsit o relatare a lui Gigi Becali, care NU a fost de fata, despre cum m-a desfigurat pe mine Cosmin Olaroiu, acum 10 ani intr-un restaurant.

Marturiile lui Mircea Sandu, Gino Iorgulescu si chiar ale lui Cosmin, care nu m-a atins nici cu un bobarnac si cu care am o relatie ok si care AU fost de fata si va spun clar ca machedonul bate campii, nu sunt bune.

Pai, daca ma bate Oli, stau vreo trei luni in coma…cel putin.”, a scris Florin Calinescu pe pagina personala de Facebook.Potrivit presei mondene, Cosmin Olaroiu l-ar fi agresat pe Florin Calinescu intr-o carciuma, asta dupa ce actorul a incercat sa-l ia la misto.Povestea s-a intamplat in urma cu mai multi ani si a fost scoasa la lumina de Gigi Becali, scrie apropotv.ro.

„Cine e Calinescu asta? Cand l-a batut Oli era mielusel…”, si-a amintit Becali, care a precizat ca, prin 2008, la un restaurant chinezesc, omul de televiziune a fost agresat fizic.

Potrivit latifundiarului din Pipera, Florin Calinescu se afla la masa cu mai multi oameni importanti din fotbal, printre care Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, dar si Cosmin Olaroiu. La un moment dat, intre cei doi au inceput sicanele, iar actorul i-a spus tehnicianului ceva “gresit”.Olaroiu s-a ridicat si l-a facut KO. A urmat inca o serie, de asta data de picioare, violentele incetand abia dupa interventia lui Sandu si Iorgulescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri