Caută
Close this search box.

Mark Zuckerberg admite că a făcut erori cu Cambridge Analytica

Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg, fondatorul şi directorul general al companiei Facebook, a admis miercuri seară că au existat unele „erori”. Este prima reacţie a acestuia după apariţia informaţiilor privind utilizarea ilegală a datelor în scop electoral de către firma Cambridge Analytica.

Mark Zuckerberg convocat în Parlamentul britanic. Ce riscă patronul facebook

„Vreau să fac o actualizare a datelor despre situaţia cu firma Cambridge Analytica, inclusiv despre măsurile pe care le-am luat deja şi pe care le vom lua. Avem responsabilitatea de a proteja datele utilizatorilor, iar, dacă nu putem, nu merităm să vă oferim servicii. (…) Am luat măsuri pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi pentru a mă asigura că nu se va repeta. Vestea bună este că cele mai importante măsuri pentru a evita repetarea acestor lucruri au fost luate deja acum câţiva ani. Dar am făcut şi greşeli, mai avem de făcut lucruri şi trebuie să intensificăm măsurile”, a explicat Mark Zuckerberg.

În vizorul lui Mark Zuckerberg, aplicaţiile abuzive

„Pentru a evita aplicaţiile abuzive, în anul 2014 am anunţat modificarea întregii platforme pentru a limita semnificativ cantităţile de date pe care le pot accesa astfel de aplicaţii”, a spus Zuckerberg, referindu-se la sistemul software dezvoltat de expertul Aleksandr Kogan şi de firma Cambridge Analytica.

Un cetăţean american a intentat deja un proces în SUA împotriva reţelei de socializare online Facebook şi a firmei de analize politice Cambridge Analytica din cauza presupusei utilizări ilegale a datelor obţinute din conturile a aproximativ 50 de milioane de utilizatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri