Caută
Close this search box.

PSD, lupta pentru putere: În CExN de azi se hotărăşte candidaturile pentru Congres

 

Azi, de la ora 11,00, la Palatul Parlamentului, în Comitetul Executiv Naţional al PSD se va discuta despre dosarele de candidatură pentru funcţiile de preşedinte executiv, secretar general şi vicepreşedinţi pentru congresul de mâine.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat ieri că în cadrul Comitetului Executiv Naţional vor fi aprobate sau respinse dosarele de candidatură pentru funcţiile de conducere care vor fi alese la Congresul de sâmbătă.

„În Comitetul Executiv Naţional de mâine se aprobă orice dosar de candidatură sau se respinge, pentru că asta este procedura utilizată de acest partid de fiecare dată”, a menţionat liderul PSD.

Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu candidează la Congresul din 10 martie pentru funcţia de preşedinte executiv al Partidului Social Democrat, iar Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu pentru secretar general al PSD.

Potrivit unor surse politice, citate de Agerpres, s-au înscris pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare:

Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava): Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău)

Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea)

Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman): Carmen Dan – PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu – PSD Dâmboviţa, Cătălin Rădulescu şi Şerban Valeca – ambii de la PSD Argeş (pe locul alocat bărbaţilor)

Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu (PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt)

Regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş): Natalia Intotero (PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad)

Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş)

Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu): Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu)

Regiunea Bucureşti – Ilfov: Gabriela Firea (pe locurile alocate femeilor) şi Daniel Florea – PSD Sector 5 şi Robert Negoiţă – PSD Sector 3 (pe locul alocat bărbaţilor).

Termenul pentru depunerea candidaturilor a expirat joi, la ora 16,00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri