Caută
Close this search box.

Sharon Stone, sex-simbolul Hollywood-ului, este de nerecunoscut la 60 de ani

Actriţa Sharon Yvonne Stone, sex-simbolul  Hollywood-ului, s-a născut la 10 martie 1958, în orăşelul Meadville din Pannsylvania, SUA.

A învăţat la Liceul Saegertown din Pennsylvania, iar la împlinirea vârstei de 15 ani a început să urmeze cursurile Universităţii Edinboro din acelaşi stat, de unde a obţinut licenţa în arte frumoase. În ciuda pasiunii pentru pictură, sculptură şi gravură, marele său vis a fost actoria, inspirată fiind de eroii săi din copilărie, Fred Astaire şi Ginger Rogers, potrivit http://www.imdb.com.

La vârsta de 17 ani, a cucerit titlul de Miss Crawford County, fiind apoi remarcată de casa de modă Eileen Ford. Aici a avut primele contacte cu camera de luat vederi, jucând în câteva clipuri publicitare. Sharon Stone a debutat pe marele ecran în ”Stardust Memories”, din 1980, în regia lui Woody Allen, deşi rolul avut a fost nesemnificativ. A obţinut un rol ceva mai consistent în pelicula horror a faimosului regizor Wes Craven, ”Deadly Blessing”, din 1981. Au urmat câteva roluri secundare în ”King Solomon’s Mines” (1985) şi ”Action Jackson” (1988).

Primul mare rol al lui Sharon Stone a fost Lori în blockbuster-ul ”Total Recall” (1990), regizat de Paul Verhoeven, cu Arnold Schwarzenegger în rol principal. În acelaşi an, a pozat nud pentru revista Playboy.

Peste numai doi ani, a jucat unul dintre cele mai memorabile roluri ale sale, cel al scriitoarei Catherine Tramell din ”Basic Instinct”, în regia aceluiaşi Paul Verhoeven, avându-l partener de platou pe Michael Douglas. Scena interogatoriului a rămas în istoria cinematografiei mondiale, iar pentru întreaga sa prestaţie din film a fost nominalizată la Globul de Aur şi a câştigat categoriile de Cea mai dezirabilă femeie şi Cea mai bună actriţă la Premiile MTV Movie din 1993.

A jucat, cu un succes moderat, în peliculele ”Silver” (1993) şi ”Intersection” (1994), din distribuţia acestuia din urmă făcând parte şi Richard Gere. În 1994, a jucat alături de Sylvester Stalonne în ”The Specialist”, iar un an mai târziu alături de Gene Hackman în ”The Quick and the Dead”.

Totuşi, rolul vieţii sale a fost Ginger McKenna, în filmul ”Casino” al lui Martin Scorsese, în care l-a acompaniat pe Robert De Niro. Acest rol i-a adus prima şi, deocamdată, singura nominalizare la Oscar, precum şi Globul de Aur pentru Cea mai bună actriţă a anului 1996.

Au urmat filmele ”Diabolique” (1996), ”Last Dance” (1996). În 1998, a jucat în ”Mighty”, pentru prestaţia sa fiind nominalizată la Globul de Aur, performanţă reuşită şi în 2000 pentru filmul ”The Muse”.

În 2004, a obţinut Premiul Emmy pentru rolul din serialul ”The Practice” la categoria Cea mai bună actriţă invitată.

A revenit în pielea scriitoarei Catherine Tramell în 2006, în thriller-ul erotic ”Basic Instinct 2”, însă filmul nu a avut succesul scontat, nici la critici, nici la marele public.

Printre cele mai recente filme în care a fost distribuită se numără: ”Bobby” (2006); ”Lovelace” (2013) şi ”Fading Gigolo” (2013).

Foto: CBC News

În 2018, poate fi urmărită în mini-seria ”Mosaic” în rolul Olivia Lake, autoare şi ilustratoare de cărţi pentru copii.

A primit propria stea pe Hollywood Walk of Fame în 1995, iar în 2005 a fost răsplătită cu Premiul Special pentru contribuţia sa la cinematografie internaţională în cadrul Festivalului de la Karlovy Vary.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri