Simona Halep a catalogat drept „nebun” meciul de trei seturi câştigat cu franţuzoiaca Oceane Dodin, în manşa a doua a Miami Open.

simona halep
FOTO: Mediafax

„Am avut multe meciuri dificile, sunt obişnuită. Am vrut doar să rămân concentrată şi la final am câştigat. Am luptat până la final şi acesta este lucrul cel mai important.

Este greu să joci împotriva unei astfel de jucătoare, pentru că loveşte foarte puternic şi nu ştii unde vine mingea. Am încercat să fiu puternică pe picioare, să lovesc mingea şi să o fac să se mişte mai mult, pentru că avea probleme să lovească mingea din alergare.

A fost un meci nebun, nu am ştiut unde vine mingea, a trebuit să rămân concentrată pentru fiecare punct, să fiu atentă la fiecare lovitură a ei.

A fost foarte greu, dar sunt fericită că am câştigat. (n.r. – Cu Radwanska) va trebui să fiu mai agresivă ca azi, să găsesc unghiuri, să o împing în spate, să deschid terenul. Acesta este planul pe care trebuie să-l aplic, dar nu ştii niciodată, fiecare meci este diferit, fiecare meci este greu dar voi fi pregătită să joc şi sper să câştig”, a declarat Halep, după partida cu Dodin, potrivit News.ro.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 3-6, 6-3, 7-5, pe franţuzoaica Oceane Dodin, locul 98 WTA, prezentă pe tabloul principal în calitate de lucky loser, în manşa a doua a Miami Open.

88 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =