Caută
Close this search box.

Simpatizanţii PSD, de strajă la Congres: Principala misiune, contracararea #Rezist

PSD a chemat susţinătorii din toată ţară să stea de strajă la congresul de azi, care are loc la Sala Palatului din Bucureşti.

PSD se reuneşte astăzi în Congresul extraordinar.

Membrii Biroului Permanent Naţional al partidului mai aveau mandat încă un an şi jumătate, dar brusc s-a decis organizarea de alegeri pentru funcţiile de preşedinte executiv, secretar general şi vicepreşedinţi, însă nu şi pentru preşedintele partidului.

Sute de simpatizanţi PSD s-au strâns deja în preajma Sălii Palatului. Chiar dacă nu vor avea acces în sala unde se tine congresul, ei vor să dea un mesaj de susţinere pentru partid.

Au venit pregătiți să stea ore bune, au apă și sandvișuri, dar nu spun clar pe care dintre politicienii partidului îi susțin. Mulți au venit din Dolj și afirmă că sprijină „partidul”.

Sala Palatului este înconjurată de garduri, puse de Jandarmerie, pentru că se anunță și un protest al celor de la #Rezist, transmite Digi24.
Mulţi dintre delegaţi au plecat de azi-noapte spre Capitală, cu maşinile personale sau cu autocarele. Din Iaşi, vin special 146 de oameni, iar din Craiova, 400.

„Codrin și Andronescu. Ăștia doi”

Cu puțin timp înainte de ora 1:00, trei membri PSD Iași au ajuns în fața Palatului Culturii, punctul de plecare spre București. Cursa a fost anunțată pentru ora 2:00, dar au vrut să fie siguri că nu ratează autocarul. Este un moment important, spun ei, și merg să își susțină preferații.

„Codrin și Andronescu. Ăștia doi”, spune Costică Spiridon. „Votul e liber și secret. Doar nu o să vină Dragnea să spună: pune ștampila aici. Te duci acolo. Nu e Dumnezeu să ghicească ce am eu în gând”, spune bărbatul.

„Suntem pentru problema de a vota. Să susținem Guvernul și să votăm pe cei doi din Nord-Est ai noștri”, explică Dumitru Juverdeanu.

În cadrul Congresului Național se scot la bătaie și 16 funcții de vicepreședinte, opt pentru bărbați și tot atâtea locuri pentru femei. Pentru poziţia de preşedinte executiv luptă şi deputatul de Iași, Nicolae Bănicioiu.

„Vedeți dumneavoastră că în campania electorală și locală și național, domnul Bănicioiu nu prea a bubuit prin județ. După alegeri nici atât. Poate nu știu eu, dar așa am simțit eu că a tratat Iașiul cu sulfat de sictir. Așa că, cu toată părerea de rău, merg pe mâna doamnei Cati Andronescu pe care o stimez în mod deosebit”, mărturisește Florin Popa, citat de Digi24.

Din municipiul Iași, 40 de social-democraţi au plecat cu autocarul. Ceilalți s-au descurcat pe cont propriu.

Şi la Craiova, oamenii s-au strâns în faţa stadionului Ion Oblemenco.

Dialog reporter-simpatizanţi PSD:

V-au chemat să veniți, v-au solicitat să fiți prezenți acolo?
– Da, da, da. Mergem acolo să fie mai bine, domnișoară.
– Și transportul cine l-a organizat?
– Cine să îl, statul, cine? (…)
-Vin cu dumneavoastră și alți oameni din comună?
– Vin, bineînțeles, avem și domnișoare și femei.
– Cum i-ați convocat, cum i-ați anunțat de plecare?
– Ne-am dus la fiecare, i-am anunțat pe fiecare la poartă.

– Planul de bătaie, domnișoară?
– Da.
– Planul de bătaie îl aflăm. Nici noi nu-l știm.
– Dar cine v-a chemat, cum ați aflat de plecarea asta?
– Nu e nicio plecare, nu e întâmplătoare plecarea. Noi ne ducem la București să îl susținem pe domnul președinte Dragnea.

Congresul începe la ora 11:00.

În congres ar urma să fie prezentate şi unele documente programatice, care însă nu au fost dezvăluite nici membrilor Comitetului Executiv. Nu este clar dacă acestea vor viza şi justiţia. Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, spunea vineri că trebuie să sea vorbească şi despre justiţie: „Documentul va face referire şi la justiţie cu siguranţă pentru că este un lucru important, îndelung discutat”.

Discursurile vor fi „foarte puternice şi pornite din suflet”, după cum spune Codrin Ştefănescu.

Un protest cu ouă, ulei, pâine sau carne, hârtie igienică, periuţe de dinţi, suzete şi jucării de pluş reprezentând personajul de desene animate Olaf este anunţat pentru sâmbătă, în timpul Congresului PSD, transmite News.ro.

„Congresul Extraordinar al corupţilor”

Protestul ar urma să aibă loc în faţa Sălii Palatului din Bucureşti, unde se va desfăşura Congresul Extraordinar al PSD. Manifestanţii ar urma să îi aştepte pe social-democraţi la intrarea în instituţie cu pancarte pe care vor fi scrise promisiunile neîndeplinite ale PSD din programul de guvernare, precum şi cu găleţi pline cu lapte, ouă, ulei, pâine, carne sau alte alimemente care ar urma să se scumpească.

Oamenii mai vor să aducă şi produse care sunt necesare în închisoare, precum pastă de dinţi, hârtie igienică şi săpun, suzete – pentru liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, dar şi o jucărie din pluş reprezentându-l pe omul de zăpadă Olaf din filmul animat „Frozen”, aluzie la Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF), ale cărui investigaţii au stat la baza deschiderii dosarului penal de către DNA pe numele lui Liviu Dragnea.

„Vom avea ocazia să-i privim în ochi pe cei care ne-au minţit de aproape trei decenii şi care mai bine de un an de zile încearcă să salveze membrii partidului de închisoare, decapitând Justiţia”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului intitulat „Congresul Extraordinar al corupţilor din România”.

Potrivit organizatorilor, începând cu ora 10:30 manifestanţii îi vor aştepta pe cei din PSD într-un protest mut, cu pancarte pe care vor fi scrise promisiunile neîndeplinite ale coaliţiei din programul de guvernare, precum şi cu găleţi pline cu alimentele care ar urma să se scumpească – lapte, ouă, ulei, făină, pâine sau carne. Protestul va continua cu huiduieli şi scandări împotriva PSD. Produsele aduse vor fi donate după protest persoanelor nevoiaşe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri