Proiecţia economică în plan global şi european arată din ce în ce mai sumbru. Lumea se fereşte să facă asocieri cu Marea Criză din anul 1930, însă simptomele financiare anunţă un deznodământ letal. Primul semn febril este chiar lângă noi: problemele din zona euro. Deja manevrele de resuscitare a capitalismului, aşa cum îl ştiam până acum, sunt compromise. Când dispare încrederea într-o economie, automat capitalurile străine ies de piaţă, generând prăbuşirea monedei şi distrugând pârghiile financiare. În toată Europa se vede limpede acest lucru, din acest motiv Brexitul sau lovitura sub centură dată UE de Marea Britanie începe să fie privită cu blândețe de neclintita, dar perfida Germanie.
Ştim deja că adevărata problemă se află dincolo de ocean. Statele Unite au strănutat şi întreaga lume e cuprinsă de friguri. Vladimir Putin a pus un diagnostic corect: Washingtonul parazitează economia mondială prin utilizarea monopolului dolarului, trăind pe credit şi lăsând o parte din povara datoriei pe umerii economiei globale. În acelaşi context, lucrurile încep să se complice pentru că intră în scenă marile agenţii de rating. Gurile rele spun că acestea speculează momentul şi îşi sporesc puterea politică. Standard&Poor’s a retrogradat prima SUA, iar reacţia pieţelor a fost atunci dramatică: pur și simplu a fost subminată credibilitatea celei mai solide economii mondiale, iar declinul nu mai poate fi trecut sub tăcere. Jocurile financiare ale americanilor ameninţă economiile multor state, dar cel mai grav sunt afectate cele axate pe exporturi de bunuri, unde predomină investiţiile străine. Pieţele cer deja compensări mai mari pentru risc, iar băncile centrale fac eforturi uriaşe pentru a ţine în frâu inflaţia, însă pentru cât timp?
Cert este că Grecia se află în faliment, iar Spania şi Italia s-au alăturat pe lista ţărilor aflate în dificultate. Datoriile de stat îi dau batăi de cap preşedintelui Franței, al cărui viitor politic este destul de incert: salvarea euro şi ratingul Franţei sunt în fapt problemele care preocupă acum guvernul francez.
Dincolo de aspectul electoral, retrogradarea Franţei ar face praf Fondul European de Stabilitate Financiară, care asistă statele aflate în dificultate, iar acest lucru ar putea consemna agonia ireversibilă a noţiunii însăşi de “uniune europeană”. Acesta este motivul pentru care Berlinul încearcă să aplice ordinea bugetară de tip german întregii Europe – înfiinţarea unei structuri de stabilitate la nivelul zonei euro, o instituţie care să impună sancţiuni şi să verifice felul în care se cheltuiesc fondurile de asistenţă financiară. Singurul mod în care poţi administra o zonă cu monedă unică este un sistem fiscal unitar. Altfel spus, adio autonomie financiară, iar comanda se va muta cu acte în regulă la Berlin.
În actuala situaţie economică globală apocaliptică, la Bucureşti e linişte şi pace.
Cât de pregătită este România în faţa unui noi val de criză şi mai ales cum ar putea fi preîntâmpinată o altă posibilă undă de şoc, iată întrebări la care nimeni din actuala putere nu este în stare să răspundă. Trecând peste declaraţiile excesiv de liniştitoare ale oficialilor, realitatea ne dă fiori: rămânem cu inflaţia cea mai ridicată din Europa, iar nivelul investiţiilor străine este în cădere liberă. De locuri de muncă noi, nici nu poate fi vorba. În condiţiile date, cu siguranţă România nu este nici pe departe pregătită să suporte un nou val de criză, iar sărăcia va deveni un mod de viaţă pentru tot mai multe categorii sociale.
