Caută
Close this search box.

Transfer-bombă la Dinamo, un câștigător al Cupei UEFA, de 113 ori în naționala României

Fostul internațional rapidist și al lui Șahtior Donețk, Răzvan Raț (36 de ani) se antrenează din acest weekend cu echipa alb-roșie, sub comanda lui Florin Bratu (38 de ani), nimeni altul decât  fostul său coleg de la Rapid, alături de care a câștigat campionatul în 2003. E limpede acum că Răzvan Raț și-a dat acordul pentru a jucat în tricoul ”câinilor roșii”, iar transferul efectiv se va face numai după avizul lui Florin Bratu. Chiar dacă noul antrenor al lui Dinamo spune că vrea să-l vadă pe Raț la câteva antrenamente , răspunsul lui va fi în mod sigur pozitiv, dat fiind faptul că îl cunoaște foarte bine pe Răzvan, iar Dinamo se află oricum într-o criză fără precedent de jucători.                                                                Ca dovadă, chiar acum, pe postul lui Raț – de fundaș stânga – Dinamo îl are doar pe brașoveanul de 21 de ani Vlad Olteanu, fost la Voluntari și la Sepsi Sf.Gheorghe, total insuficient pentru cerințele unei echipe care se vrea de top.                                              Răzvan Raț a mai jucat în prima ligă din România la doar două echipe, Rapid (1997-2003, 6 sezoane) și FCM Bacău (2000-2001, un sezon împrumut), având în palmares două titluri de campion, ambele în Giulești. Peste hotare a făcut istorie la Șahtior Donețk, unde a jucat sub comanda lui Mircea Lucesc și a câștigat – între altele – șapte titluri ale Ucrainei și o dată Cupa UEFA, în 2009. Apoi a mai evoluat la West Ham, Rayo Vallecano și PAOK Salonic. La echipa națională a României are nu mai puțin de 113 selecții, fiind scos din lot în mod ilogic și pripit de unul din cei mai slabi selecționeri din istorie, dacă nu cumva cel mai slab, germanul de tristă amintire Cristoph Daum. (foto GSP).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri