Caută
Close this search box.

Uniunea Europeană vrea să sancţioneze grav companiile din domeniul tehnologiei

Foarte mulți giganți din tech și-au făcut un obicei din ținerea banilor în paradisuri fiscale, dar Uniunea Europeană vrea să desființeze astfel de practici.

Uniunea Europeană are un proiect foarte interesant când vine vorba de taxarea marilor giganți din tech. Încercând să rezolve o parte din problema evaziunii la nivel înalt, oficialii UE vor încerca să aplice o taxă pe încasări, în locul impozitului tradițional pe profit. Prin implementarea unui astfel de sistem, va deveni absolut irelevant unde își țin banii companii precum Apple, Google sau Amazon, atâta timp cât o parte din impozit va fi reținut în țara în care au fost vândute produsele sau serviciile respectivelor companii.

Mai multe informații despre noul proiect au fost detaliate într-un interviu acordat recent de ministrul finanțelor din Franța pentru publicația Le Journal du Dimanchepreluat de Reuters. În acel context, Bruno Le Maire a afirmat că Uniunea Europeană va finaliza în curând un proiect pentru taxarea încasărilor firmelor de tech între 2 și 6 procente. Startul va fi mai aproape de 2 procente, urmând să se negocieze pe viitor o creștere a respectivului prag.

Valoarea de două procente nu este foarte mare, dar ministrul francez a insistat pe faptul că este mai bine să începi cu o valoare mică, realistă, ușor de implementat, decât cu una care va atrage opoziția giganților. Uniunea Europeană va publica o directivă în acest sens în următoarele săptămâni.

 Acest anunț vine după mai bine de un an de dezbateri vizavi de legalitate modului în care Amazon, Apple, Google și Facebook își plimbă resursele de cash dintr-o țară europeană în alta. Inițial a fost vorba de Irlanda, iar de curând, câteva companii s-au reorientat către insula Jersey a marii britanii. În practică, indiferent cât de mică va fi suma taxată, este puțin probabil ca marile companii americane să nu atace o astfel de decizie cu toate mijloacele legale pe care le au la dispoziție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri