Caută
Close this search box.

Mașină prăbușită în Olt, fiica salvată, părinții dispăruți

Eveniment dramatic în județul Vâlcea, acolo unde, pe ruta Sibiu – Rm.Vâlcea, o maşină cu trei pasageri s-a prăbușit duminică în râul Olt, la Brezoi. O fatî de 13 ani a fost salvată din apă. Din păcate, cei doi părinţi ai săi nu au apărut încă și sunt căutaţi cu toate forțele. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, copilul a fost salvat din apă de un bărbat aflat în zonă, însă părinţii acesteia nu au fost găsiţi şi vor fi căutaţi de un echipaj profesionist de scafandri.                                                              Adolescenta scoasă din apa râului Olt este conştientă şi a fost transportată de  cei de la SMURD la cel mai apropiat spital, totodată fiind solicitat şi un elicopter pentru a o prelua, dacă va fi cazul. Minora a fost scoasă din apă de un bărbat, cel care a și solicitat ajutorul pompierilor la 112. Concret, accidentul s-a produs duminică dimineaţă, pe DN7 (Valea Oltului), la kilometrul 207, în apropierea oraşului Brezoi, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Sandra Dăscălete.                                                                                                          „Un autoturism de Vâlcea, care se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în râul Olt. În maşină se aflau trei persoane, o femeie, un bărbat şi o fetiţă de 13 ani. Fetiţa a fost salvată de un bărbat, iar părinţii, despre care nu avem încă date, se pare că nu ar fi ieşit”, a precizat Sandra Dăscălete. Mai multe echipaje ISU intervin pentru scoaterea maşinii din apa râului Olt şi pentru căutarea celorlalte două persoane care se aflau în autoturism.        Un psiholog de la IPJ Vâlcea va merge la fata salvată din apă. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, pentru facilitarea operaţiunilor de căutare – salvare, Hidroelectrica va acţiona pentru scăderea nivelului apei râului Olt, în zona accidentului, în aproximativ două ore. Pompierii efectuează deocamdată căutări cu barca şi accesoriile din dotare. (foto oradesibiu.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri