Caută
Close this search box.

Tăriceanu, un critic vehement al protocoalelor SRI-DNA, a girat un asemenea document în 2005

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, unul dintre vehemenţii critici ai protocoalelor dintre SRI şi DNA, a girat un asemenea protocol pe vremea în care era premier.

Fost prim-ministru între 2005 şi 2008, dar vicepreședinte al Consiliului Suprem de Apărarea a Ţării (CSAT), Tăriceanu a girat în 2005 un protocol de colaborare între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii, conform G4Media.ro.

Informaţia vine pe fondul criticilor dure aduse de Tăriceanu protocolului din 2009 dintre aceleaşi instituţii.

Cert e că fostul premier nu a denunţat niciodată vechiul protocol din 2005 şi nici nu a cerut şi nic desecretizarea documentului, aşa cum a făcut-o în cazul protocolului din 2009.

Raportul Consiliului Suprem de Apărarea a Țării (CSAT), al cărui vicepreședinte era Călin Popescu Tăriceanu, privind activitatea desfășurată în anul 2005 menţionează clar încheierea unor Protocoale de către Parchetul General și DNA cu serviciile secrete, dar și cu multe alte instituții.

„Ministerul Public şi Departamentul Naţional Anticorupţie au încheiat protocoale de cooperare cu toate structurile care au atribuţii informative în vederea gestionării şi valorificării eficiente a informaţiilor privind faptele de corupţie (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române), precum şi cu alte instituţii care au atribuţii în acest domeniu (Banca Naţională a României, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Autoritatea Naţională de Control, Garda Financiară, Comisia Naţională de Valori Mobiliare)”, se arată în raportul CSAT pe 2005 publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Mențiunea apare la capitolul din raport intitulat “Lupta împotriva corupției și a altor forme de criminalitate organizată”.

„Sprijinirea veridicității probelor”

Documentul CSAT precizează, de asemenea, că ansamblul de măsuri întreprinse pentru eradicarea actelor de corupție depind atât de armonizarea și implementarea cadrului legislativ și instituțional, cât și de – atenție – “contribuția serviciilor de informații la sprijinirea veridicității probelor care să-i ducă acolo unde le este locul pe aceia care au confundat instituțiile statului cu propriile instituții”.

Conţinutul protocolului nu este public la acest moment.

Preşedintele Senatului acuza, vineri, comentând desecretizarea protocolului dintre SRI şi Parchetul General din 2009, că a existat o „frăţie nesănătoasă care a funcţionat împotriva principiilor general acceptate de funcţionare a unei societăţii democratice”, iar „lucrurile trebuie duse până la capăt”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri